Cinci persoane au fost arestate pentru contrabandă cu ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii bucureşteni au decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a cinci persoane acuzate că au adus ţigări din Suceava şi Iaşi şi că le-au vândut în Bucureşti şi în Voluntari. Din primele cercetări, se pare că prejudiciul rezultat în urma contrabandei se ridică la 80.000 de euro, potrivit Mediafax.

În acest dosar sunt cercetaţi Tiberiu Turcă, Nicolae Marius Niţă, Iulian Călin, Vasile-Cătălin-Măgureanu, Mircea-Titus Pop, care au fost reţinuţi de procurorii Parchetului Capitalei, iar apori au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile de o instanţă a Tribunalului Bucureşti.

Traseul ţigărilor
Anchetatorii au stabilit că Tiberiu Turcă şi Iulian Călin au comandat, în perioada aprilie-octombrie 2011, din municipiile Suceava şi Iaşi, ţigări de contrabandă pe care le-au depozitat, clandestin, la locuinţele lui Măgureanu şi Niţă. Aceştia din urmă le distribuiau spre comercializare, atât în Bucureşti, cât şi în Voluntari, iar sumele obţinute erau înmânate lui Turcă Tiberiu şi Călin.

Probatoriul administrat în cauză a mai relevat că Turcă Tiberiu a fost sprijinit în realizarea acestei activităţi de către Pop Mircea Titus, care, în calitate de curier al unei firme de curierat rapid, ajuta la transportul şi depozitarea unor cantităţi însemnate de ţigări.

Pentru a fi disimulată activitatea infracţională, deşi pe coletele care conţineau ţigările de contrabandă erau trecute adrese fictive, acestea ajungeau la adresele lui Măgureanu şi Niţă. Astfel, au fost transportate, deţinute şi comercializate clandestin, aproximativ 900.000 ţigări de contrabandă, bugetul de stat fiind prejudiciat cu suma de 87.221 de euro.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite