Bucureşti: Cicerone Ioniţoiu, cel mai documentat monograf al victimelor terorii comuniste, şi-a lansat primul volum de memorii

Intitulată „Din ţara sârmelor ghimpate”, cartea a apărut la Editura Polirom şi se găseşte în librării Lansarea a avut loc joi, 10 septembrie 2009, la Palatul Şuţu, cu începere de la ora 17.00, în prezenţa autorului, care a a venit de la Paris, special pentru acest eveniment.

După ce a editat zece volume din dicţionarul „Victimele terorii comuniste”, (din anul 2000 şi până în prezent), Cicerone Ioniţoiu a reuşit să încredinţeze tiparului şi primului volum din mult aşteptatele sale memorii.

Intitulată  sugestiv, „Din ţara sârmei ghimpate”, cartea se citeşte pe nerăsuflate şi cuprinde perioada anilor 1944-1979, după acest an, autorul fiind obligat să se exileze în Franţa.

„În toate scrierile mele, ca şi în memorii, am relatat adevărata istorie a României, la care am fost martor, după intrarea ruşilor în ţară”, a spus autorul. „De altfel, dosarul meu de la CNSAS stă mărturie pentru adevărul celor relatate în memorii”, a mai spus autorul.

.Totul spus „sincer, curat şi direct”

Cu aceeaşi sinceritate şi corectitudine care îi caracterizează întreaga operă de monograf al celor peste 150.000 de victime ale terorii comuniste, Cicerone Ioniţoiu îşi relatează şi memoriile.

 În „Argument”-ul ce le precede, mărturiseşte cât de nepregătit a intrat, la 20 de ani, în lupta de o viaţă, pe care avea să fie nevoit să o poarte cu răul care s-a abătut, de la Răsărit, asupra României, după încheierea celui de al doile război mondial.

„Am făcut parte dintr-o generaţie frământată ce spera ca viaţa să-şi urmeze cursul într-o atmosferă de înţelegere, în care problemele să se rezolve la lumina zilei, cu prevalenţa binelui asupra răului, într-un cadru în care adevărul şi dreptatea să fie scopul vieţii pământeşti”.

Dar spernaţele sale şi ale generaţiei sale au fost spulberate.

Un jurământ pe viaţă

Născut la Craiova, la 8 mai 1924, Cicerone Ioniţoiu era student la Bucureşti, la Litere, Ştiinţe şi Drept, când au intrat ruşii în ţară.

Fiind lider al studenţilor de la Universitate, a intrat curând în tumultul mişcărilor de protest ale colegilor săi veniţi la studii la Bucureşti, din Ardealul  şi Bucovina, rămase sub ocupaţie străină, în urma pactului Ribbentropp-Molotov.

Activitatea sa în cadrul tineretului ţărănist, care, urmând exemplul liderilor, Maniu şi Mihalache,  lua atitudine împotriva acţiunilor, tot mai îndrăzneţe, ale forţelor „eliberatoare” ruseşti, de a prelua puterea politică din ţară, a dus la arestarea sa, în repetate rânduri.

Torturat, în scopul înfricoşării pentru a trăda cauza pentru care lupta, tânărul Cicerone Ioniţoiu, bătut fără milă, în nopţile de anchetă şi lovit cu cizmele peste cap, a ajuns la altă hotărâre.

Şi-a jurat să lupte toată viaţa împotriva celor care procedau cu o bestialitate inimaginabilă faţă de toţi cei care nu li se alăturau.

Istorie şi adrenalină 

Cicerone Ioniţoiu a fost arestat în repetate rânduri şi a adunat, în total, 10 ani de temniţă comunistă. Memoria sa, extrem de fidelă, reînvie, spunându-le pe nume, pe camarazii de suferinţă, dar şi pe mulţi trădători şi torţionari. Istoria pe care el a trăit-o este cunoscută din cărţile de istorie, dar în paginile memoriilor sale devine aventură pură, luptă pe viaţă şi pe moarte.
Abuzurile, filajele, trădările, teroarea bătăilor în uşă, în miez de noapte, urmăririle, răpirile, fuga în munţi, sub identitate falsă, pentru a-şi pierde urma, schimbarea domiciliilor, în acelaşi scop, comuniunea interumană tacită şi cu asumarea tuturor riscurilor  devin iar realitate care încarcă cu adrenalină cititorul.

 Ploşniţele şi păduchii, aliaţii torţionarilor
(La Văcăreşti,) „ploşniţele apăreau ca din fierul patului şi le vedeam cum apăreau şi din zid. (...) Plecau de pe tavan, ca la circ, cu capul în jos, în şir, şi la un moment dat le vedeai că îşi dădeau drumul pe obrazul cuiva. Şi ce miros îngrozitor emanau... Prima noapte a fost un chin. Credeam că nu se mai sfârşeşte. Cum se crăpa de ziua, dispăreau şi ele. (...) Din cauza mizeriei şi a lipsei de apă, o altă pacostea s-a abătut pe capul nostru: păduchii. Apariţia lor ne-a îngrozit. A început panica.”