Chioşcul turistic, păcăleala Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul de Informare Turistică din Pasajul Universităţii nu a fost niciodată deschis, iar harta obiectivelor zace la municipalitate. Prima hartă cu obiectivele turistice din Capitală, lansată la Târgul de Turism din toamna anului trecut, nu a fost promovată de responsabilii din Primăria Bucureşti.

“Centru de Informare Turistică nu există deocamdată, tocmai pentru că Pasajul Universităţii este în lucru”, posta anul trecut, pe site-ul Adevarul.ro, directorul Direcţiei de Turism a Capitalei, Cristian Petrescu. El era nemulţumit de conţinutul articolului “Prima hartă turistică a Capitalei, un labirint”, publicat la 22 octombrie 2008.

Potrivit aceluiaşi comentariu semnat de Petrescu, Primăria Generală a lansat harta cu pricina, tocmai ca să poată conţine adresa centrului care urma să fie inaugurat în Pasajul Universităţii, imediat după terminarea lucrărilor la acesta.

Harta nu a ajuns la public

La aproape cinci luni de la aceste promisiuni, citate de altfel şi în articolul de la acea dată, din “Adevărul”, harta turistică n-a ajuns niciodată la public, iar Centrul de Informare Turistică nu a fost deschis. Între timp, directorul Cristian Petrescu şi-a schimbat scaunul din Primărie pe unul din Camera Deputaţilor.

„Acum sunt deputat şi membru în Comisia de Industie şi Servicii, tot pe turism. Ce s-a întâmplat cu harta turistică scoasă de Primărie ştiu doar că a fost lansată şi apoi adresată către toate agenţiile de turism şi marile lanţuri hoteliere“, a declarat ieri, pentru „Adevărul”, fostul director al Direcţiei de Turism din cadrul Primăriei Capitalei, PDL-istul Cristian Petrescu. 

El a explicat că operatorii sunt de vină, pentru că „au aşteptat să mergem noi să le ducem, probabil”. Deputatul a adăugat că municipalitatea nu a cheltuit niciun ban pentru tipărirea celor 100.000 de exemplare.

Harta, de negăsit

Actualul director, Florin Dragomir, a confirmat nonpromovarea hărţii şi a explicat că operatorii nu s-au arătat foarte interesaţi. „Ele nu sunt distribuite, pentru că nu sunt centre de informare turistică, dar încercăm asta la Târgul de Turism din martie”, a mai spus Florin Dragomir.

Plasarea itinerarului tipărit, cu care s-a lăudat municipalitatea în toamna anului trecut, nu s-a făcut deloc în zone de interes. Reprezentanţii Aeroportului „Henri Coandă” spun că nu au primit astfel de hărţi şi nici nu le-a fost solicitat să le pună la dispoziţia călătorilor.

„La noi există o altă hartă mai veche, care se distribuie gratuit, dar nu avem niciun fel de colaborare cu Primăria”, a spus Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului „Henri Coandă”. Nici reprezentanţii CFR nu au primit o solicitare din partea municipalităţii pentru distribuirea acestor hărţi călătorilor. 

Cititorii „Adevărul“ aşteptau inaugurarea de la Universitate

Comentariile online la articolul „Prima hartă turistică a Capitalei, un labirint” dovedesc interesul bucureştenilor faţă de ducerea la bun sfârşit a unei strategii de turism în oraş.  “Se poate înfiinţa, pentru început, în faţa Teatrului Naţional, până la mutarea în noul sediu. Dar, mă rog, una e să ai idei şi alta  să le poţi şi pune în practică, mai ales în Bucureşti. Succes!” – Dracula “Domnule Cristian Petrescu, este lăudabil efortul de a include Bucureştiul în circuitul turistic european.

Totuşi, nu se pot prezenta la grămadă obiective turistice vizitabile şi nevizitabile. Este o ruşine să prezinţi hărţi şi trasee cu obiective ponosite. Slab, domnilor, foarte slab demers!” – Daniel

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite