Bucureşti: Înscrie-ţi copilul la concurs pentru a deveni purtatorul oficial al balonului la meciurile din Champions League

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania „Orice echipă are nevoie de purtătorul oficial al balonului“ se desfăşoară până duminică la Liberty Center .

Toţi tinerii care vor veni la mall sunt invitaţi să se înscrie la tragerea la sorţi, care le va da posibilitatea să devină purtatorii oficiali ai balonului la meciurile din Champions League ale echipei FC Unirea Urziceni, desfăşurate pe teritoriul României.

Participanţii trebuie să aibă între 10 şi 14 ani şi să cunoască limba engleză pentru a facilita comunicarea cu oficialii UEFA. Pentru a intra la tragerea la sorţi, copiii vor trebui să completeze taloanele speciale pe care le vor depune în urna amplasata în magazinul adidas Kids Store.

Doar doi dintre copiii care se vor înscrie vor avea posibilitatea să devină purtătorii oficiali ai balonului la meciurile din Champions League.

În acest weekend, in zilele de 24 şi 25 octombrie, copiii vor avea ocazia să-şi demonstreze calităţile fotbalistice în cadrul unui concurs inedit la Liberty Center, într-un spaţiu special amenjat la parterul mall-ului. Tragerea la sorţi a câştigatorilor va avea loc luni, la orele 12:00, în magazinul adidas Kids Store.

Copiii care vor câştiga vor participa la meciurile FC Unirea Urziceni - Rangers FC, din data de 4 noiembrie şi FC Unirea Urziceni - Sevilla FC din 24 noiembrie.

Copiii vor fi însoţiţi pe toată perioada meciului de un reprezententat UEFA, iar reprezentatul legal al copilului va trebui să rămână în tribună.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite