Bucureşti: Cesaria Evora: „Mi-ar plăcea să revin în România!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cesaria Evora a cântat aseară pentru 4.000 de români la Sala Palatului din Capitala, într-un spectacol organizat de Events.

Una dintre cele mai mari artiste ale ultimului deceniu a susţinut un concert de peste o oră şi jumătate, cu piesele care au făcut-o faimoasă. Astăzi, regina mornei ajunge în capitala Bulgariei, unde va susţine un concert la Palatul Naţional al Culturii.

O aristocrată a cântăreţilor de bar, povestind pe note despre viaţa ei dură pe niste insule uitate de Dumnezeu. Îmbrăcată în negru, desculţă ca întotdeauna, fără să vorbească prea mult cu spectatorii, dar cu nelipsitele-i ţigări, Cesaria a cântat morne şi coladere.

Alături de opt instrumentişti, ea a cântat despre dragoste, despre doruri, despre tristeţe, despre mare, despre carnavalul din Sao Vicente.

La 68 de ani, a stat în picioare vreme de 90 de minute, riguroasă, sigură pe muzica ei. Singura pauza pe care şi-a îngăduit-o a fost vreme de o ţigară, pentru care a cerut permisiunea publicului.

După alte câteva morne, Cesaria s-a retras de pe scenă, cu un simplu şi umil „Obligado”. În aplauzele frenetice ale publicului, Cesaria Evora a revenit pentru un bis cu celebrele Besame Mucho, şi apoi Sangue de Beirona, care a ridicat publicul în picioare.

În culise, artista a spus că i-ar placea foarte mult să revină în România.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite