Cel mai mare târg de turism din România, deschis până duminică, la Romexpo. Cele mai bune oferte pentru sărbătorile de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare târg de turism din România s-a deschis  joi, 15 noiembrie, în incinta corpului C1 din Centrul Expoziţional Romexpo din Bucureşti. Peste două sute de participanţi au venit cu cele mai bune oferte de vacanţe pentru perioada sărbătorilor de iarnă sau pentru cea estivală de anul viitor, adaptate tuturor buzunarelor.

Târgul, care va fi deschis pe durata întregului weekend, oferă celor aflaţi în cautarea unei destinaţii de vacanţă, cea mai bogată ofertă de destinaţii şi pachete turistice din România. 

Expoziţia de la Romexpo, ajunsă la cea de-a XXVII ediţie, a reuşit să adune în acelaşi loc peste 200 de expozanţi în cei peste 1.500 metri pătraţi ai complexului şi pune la dispoziţia vizitatorilor cea mai variată gamă de produse şi pachete turistice, de la bilete de avion, city break-uri şi excursii exotice, la programe de recreere, variante pentru teambuildinguri şi pelerinaje religioase, toate la cele mai bune preţuri de pe piaţă.

La acest târg, veţi putea găsi de asemenea, şi cea mai variată participare a operatorilor străini de turism. Totodată,  28 de delegaţii străine au venit la Romexpo pentru a-I convinge pe cei care vor ajunge la acest eveniment că ţara pe care o reprezintă ei, merită vizitată.

image

CLICK aici sau pe fotografii pentru a accesa fotogaleria

Astfel, timp de patru zile, la Romexpo, cele mai importante firme de profil, agenţii de turism şi tour-operatori, hoteluri şi pensiuni, agenţii de asigurări şi bănci, organizatori de congrese şi turism de afaceri, organizatii patronale şi asociaţii profesionale, edituri şi instituţii culturale, aduc în faţa publicului, cu o lună  înainte de începerea sărbătorilor de iarnă cea mai bogată ofertă de pachete turistice cu discounturi care ajung şi până la 50% din preţul iniţial, valabile doar pe perioada acestui târg.

Preferinţele românilor

Potrivit operatorilor din domeniul turismului, majoritatea românilor preferă să îlşi facă sărbătorile de iarnă în ţară, deoarece petrecerile de aici ţin până dimineaţa, iar facilităţile de care dispun unităţile de cazare de la noi, seamănă din ce în ce mai mult cu ce pot oferi sătrinii.

Când vine vorba de preferinţele românilor care vor să petreacă revelionul sau Crăciunul peste hotare, reprezentanţii agenţiilor de turism spun că, în linii mari, destinaţiile consecrate se menţin în top, iar românii cu bugete mai generoase îşi îndreaptă atenţia din ce în ce mai mult spre destinaţiile turistice exotice din Asia, în detrimental celor precum Republica Dominicană sau Mexic. De asemenea, anul acesta va funcţiona şi prima cursă charter către Kenia.

Adevărul a cules cele mai bune oferte interne şi internaţionale pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă.

OFERTE INTERNE:

Crăciun la Băile Herculane:  - oferit de Prestige Tours  690 lei / persoană

5 nopţi de cazare la Hotel Ferdinand *** + mic dejun
Masă bănăţeană în seara de Ajun
Cină festivă de Crăciun
3 pachete spa de persoană

Revelion în Sibiu – oferit de Romadria – 225 euro / persoană

3 nopţi de cazare la Hotel Împăratul Romanilor, în regim de demipensiune
Cină festivă de revelion
Cină festivă pe 1 ianuarie

Crăciun la Cota 1400 – oferit de Europa Travel – 299 lei / persoană
 
Cazare 2 nopţi la Hotel Cota 1400
Cină de Crăciun
Acces la facilităţile hotelului: saună, Jacuzzi, club, loc de joacă pentru copii, billiard, tenis

OFERTE EXTERNE:

Revelion la Roma – oferit de Europa Travel – 325 euro / persoană

Cazare 6 zile la hotel de trei stele
Transport cu avionul Bucureşti – Roma –Bucureşti
Ghid român
Mic dejun
Excursie cu autocarul la Trivoli

Crăciun la Viena – oferit de Christian Tour 249 euro / persoană

Transport cu autocar Bucureşti – Viena – Bucureşti
2 cazări cu mic dejun în Budapesta în hotel  de trei stele
3 cazări cu mic dejun în Viena la hotel de patru stele
Ghid însoţitor din partea agenţiei de turism

Revelion în Israel, la Marea Moartă – oferit de Z Tour 935 euro / persoană

Cazare 7 zile la Hotel de trei stele Ein Gedi Resort cu mic dejun
Transport cu avionul Bucureşti – Tel Aviv -Bucureşti
Taxe de aeroport


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite