Cei şapte bebeluşi arşi la Maternitatea Giuleşti au fost botezaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi copiii duşi la Spitalul „Grigore Alexandrescu" după explozia din Secţia de Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşi au fost botezaţi ieri, iar în cazul bebeluşilor care şi-au pierdut viaţa pot avea loc „slujbe de mângâiere“ pentru familii, potrivit preotului Tudor Peiu.

"Toţi copiii aduşi în spitalul nostru au fost botezaţi. A fost un botez de urgenţă care se săvârşeşte în situaţii excepţionale“, a spus pentru Mediafax preotul Spitalului "Grigore Alexandrescu", Tudor Peiu.

El a mai spus că, în cazul în care familiile copiilor decedaţi la Maternitatea Giuleşti şi care nu au fost botezaţi vor solicita un preot la înmormântarea bebeluşilor, acesta va putea oficia "slujbă de mângîiere".

Cazul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti, din cauza căruia au decedat patru bebeluşi, a fost preluat de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ancheta fiind coordonată de procurorul şef Marius Iacob.

Medicii legişti au finalizat necropsia în cazul a trei dintre cei patru bebeluşi care au murit în urma exploziei de la Maternitatea Giuleşti, în cazul unuia fiind stabilit că a fost intoxicat cu funingine, în timp ce ceilalţi doi au decedat din cauza lipsei de oxigen, a spus procurorul Marius Iacob.
Necropsia în cazul celui de-al patrulea bebeluş va fi efectuată azi-dimineaţă. De asemenea, ieri au fost prelevate probe ADN de la toţi copiii şi de la părinţi, analize care vor fi procesate în timpul nopţii, urmând ca miercuri să fie stabilite rezultatele.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite