Bucureşti: „Ce fac cu etajele ilegale?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarul clădirii din cartierul Primăverii, care n-a primit avizul consiliului general pentru autorizarea întregului imobil deţinut, susţine că nu mai ştie cum să intre în legalitate.

Imobilul care ar fi trebui să aibă 13 metri înălţime, în loc de 30 cât măsoară acum, a fost achiziţionat cu tot cu cele trei etaje ilegale.
Cu toate că este zonă protejată, cartierul Primăverii a fost desfigurat de construcţii care depăşesc limita de înălţime legală şi se înghesuie la grămadă cu vilele vechi. Printre clădirile „cu probleme” la capitolul acte se numără şi un blocul de sticlă de la numărul 55, al cărui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) s-a aflat pe lista consilierilor generali ai Capitalei la ultima şedinţă. Practic, se solicita aprobarea clădirii, la patru ani după ce a fost construită.

„Noi am preluat clădirea de şapte etaje în urmă cu patru-cinci ani exact în această formă. Avea autorizaţie pentru patru etaje, motiv pentru care se afla într-un litigiu. Am fost sfătuiţi de jurişti să intrăm în legalitate obţinând alte autorizaţii”, a declarat actualul proprietar al imobilului, Marian Căpăţână. Potrivit documentaţiei proiectului, în prezent, pe teren se află o construcţie parter plus şapte etaje, executată fără a respecta prevederile autorizaţiilor de construcţie emise în anii 2004 şi 2005. „Este dispusă, în termen legal, intrarea în legalitate prin obţinerea unei alte autorizaţii de construire”, se mai arată în acte.

Să moară şi capra vecinului!
Marian Căpăţână, despre care presa relata încă din 2005 că este implicat în afaceri controversate, legate de obţinerea unor terenuri ale Administraţiei Domeniului Statului, ale institutelor de Chimie şi de Biologie, şi a unui parcele dintr-un parc din sectorul 6, susţine că nu este singurul „la înălţime” în Primăverii. „De jur împrejur sunt clădiri şi de şapte, opt etaje.

De ce numai la mine este problemă?”, a spus proprietarul. În replică, arhitectul Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a explicat că imobilele construite fără aviz pot fi demolate printr-o hotărâre judecătoarească.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite