Bucureşti: Casa de copii nu-i acasă, dar e de lux

Centrul de zi „Sf. Lazăr”, din Băneasa, cheltuie 100.000 de euro pe an cu aurolacii şi orfanii. Una dintre casele de copii arată ca o vilă de lux, iar pentru întreţinerea unui copil se cheltuie aproximativ 4.000 de euro pe an.

Li se spune “flori de colţ” nu pentru că sunt greu de găsit ci pentru că sunt greu de crescut în condiţii de captivitate. Este vorba despre tinerii care se află în Centrul de zi „Sf. Lazăr”, din Băneasa, al organizaţiei umanitare Concordia.
Copiii străzii, sau, mai bine zis, tinerii străzii, pentru că mulţi dintre ei au peste 18 ani, sunt liberi să vină şi să plece cînd vor de aici. „Acest centru este o primă etapă în integrarea lor, în pregătirea lor. Pe cei mai mulţi îi învăţăm de la cum trebuie să se spele pe dinţi”, povesteşte directorul centrului, Costin Nedelcu.

Personalul de la Concordia merge aproape săptămânal în locurile deja ştiute că se adună aurolacii, şi încearcă să-i convingă pe tineri că se poate trăi şi altfel. Cei care trec de etapa Sf. Lazăr şi merg la şcoală sau reuşesc să se ţină de muncă, trec la etapele superioare şi sunt trimişi în casele sociale în care este recreată ideea de familie.
„E greu, sunt aproape sălbatici când vin prima dată la noi. Dar după ce realizează că aici au unde să doarmă, să mănânce, să se spele şi că, mai ales, sunt în siguranţă, se întorc. Cei mai mulţi dintre ei, din păcate, oscilează ani de zile între viaţa de stradă şi viaţa de la centru”, mai spune Costin Nedelcua.  

Îi reprimesc chiar dacă bat educatorii

Isteţi şi rapizi în reacţii, copiii de la „Sf. Lazăr” se dau de gol că ştiu prea multe pentru vârsta lor tocmai pentru că vor să ascundă asta. Se fac că se uită în altă parte, dar sunt atenţi la discuţii şi au replicile pregătite de parcă ştiu ce urmează să-i întrebi. Unii sunt majori, alţii au mai puţin de 18 ani, unii sunt romi, unii fete, alţii băieţi, cu toţii însă seamănă între ei de parcă ar fi fraţi. „Suntem fraţi, avem aceeaşi mamă - strada. Strada este ca un fel de virus, te îmbolnăveşti de ea”, spune Alex, un tânăr în vârstă de 25 de ani care vine şi pleacă din centru de 8 ani.

„Mai plec pe stradă pentru că-mi place să mă droghez. Plus că este un fel de libertate pe care un om normal nu poate vreodată să o aibă”, recunoaşte Alex. Vocabularul bogat al lui Alex arată că cei de la „Sfântul Lazăr” s-au chinuit ani de zile să-l vindece de virusul străzii. „Oricâte greşeli fac, unii chiar au bătut educatori, noi i-am primit înapoi în casă. Sunt ai noştri indiferent ce vor face”, mai spune directorul centrului, Costin Nedelcu.

Mai plec pe stradă pentru că-mi place să mă droghez. Plus că este un fel de libertate pe care un om normal nu poate vreodată să o aibă
Alex
aurolac