Cărucioare gratuite în Gara de Nord, din iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călătorii din cea mai importantă gară din ţară vor beneficia de transportul gratuit al  bagajelor, din decembrie. Cărucioarele vor funcţiona pe baza sistemului cu fise, precum în străinătate şi în marile centre comerciale ale Capitalei.

Mafia hamalilor din Gara de Nord ar putea dispărea peste două luni, odată cu introducerea serviciului public de transportat bagaje. Acest sistem era asigurat până acum două săptămâni de o firmă, Impex Pamir SRL, care funcţiona la limita legii, după ce contractul pe care îl avea cu CFR expirase.

Mai mult, hamalii acestei firme pretindeau celor care doreau să beneficieze de trasnportul bagajelor preţuri chiar şi de patru ori mai mari decât suma pe care o aveau înscrisă pe ecuson.

Serviciul, atribuţia CFR Călători

În urma articolelor apărute în “Adevărul”, cărucioarele firmei care se ocupa de închiriatul lor au dispărut din gară, iar autorităţile au promis că vor găsi soluţii.

 “Am decis ca de acest serviciu să se ocupe CFR Călători începând cu data de 1 decembrie. Nu ştiu însă sub ce formă va fi asigurat, pentru că va fi decizia CFR Călători”, a precizat ieri pentru ziarul “Adevărul” ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. El a luat această decizie în urma unei întâlniri cu directorul general al CFR Călători, Alexandru Noapteş, şi cu directorul general al CFR Infrastructură, Constantin Manea.

Directorul CFR Călători îl contrazice pe ministrul Orban şi precizează că serviciul de transport al bagajelor va putea fi asigurat de la 1 ianuarie 2009 şi nu de la 1 decembrie 2008. “Procedura de achiziţie a cărucioarelor va dura 52 de zile”, a explicat declajul Alexandru Noapteş.

Transport gratuit ca în Occident

Sistemul va funcţiona, potrivit oficialului din CFR, pe baza sistemului cu fise, ca în marile gări ale lumii. Până atunci însă, călătorii care vor traversa principala gară din ţară vor fi nevoiţi să-şi care singuri bagajele până la peron sau până la ieşirea din clădire.

“Este rău că nu avem cărucioare pentru transport. Dar nici înainte nu era bine, pentru că se plăteau. E rău să fii bătrân şi să te lupţi cu asemenea greutate!”, s-a plâns ieri tanti Ioana din Prahova, în timp ce trăgea după ea trei sacoşe mari pline cu legume şi cu brânză, pe care urma să le vândă la piaţă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite