Carmen Gavrilă, reporteriţa din zone de conflict

Pentru felul în care abordează şi redă realitatea în materialele sale de presă ca reporter de front, Carmen a fost desemnată  „Jurnalistul Anului 2009“ pentru Politică Externă şi Afaceri Europene.

Tânăra jurnalistă a devenit corespondent din zone fierbinţi ale globului pentru “Radio România“ din anul 2005. Ea a fost singurul ziarist român care a transmis de la faţa locului informaţii legate de conflictele din Iran, care au avut loc în timpul alegerilor şi în perioada postelectorală, în 2005. A continuat, apoi, ca reporter de front în Liban, în timpul războiului din 2006, şi în Fâşia Gaza şi Afganistan.

În toate aceste misiuni, pentru Carmen nu bombele care rupeau drumul la scurt timp în urma maşinii în care se afla ea erau ceva ieşit din comun, ci înţelegerea cauzelor care determinau folosirea lor.  „Într-o ţară străină trebuie să te duci cu «porii deschişi» pentru a înţelege realităţile locului. Cu cât eşti mai empatic, mai dispus să te pui în locul acelor oameni, să încerci să înţelegi ce şi cum trăiesc ei şi, mai ales, de ce se întâmplă nişte lucruri ieşite din comun, cu atât mai mult şi oamenii te acceptă în mijlocul lor“, explică jurnalista.

„Lumea este foarte diferită faţă de ce vedem la televizor“

Carmen Gavrilă este unul dintre puţinii români vorbitori de limbă farsi, limba oficială din Iran, ceea ce a fost un atuu important pentru ea în timpul şederii sale în această ţară. Adeptă a pricipiului că lumea trebuie simţită pentru a fi înţeleasă, Carmen s-a apropiat foarte mult de viaţa oamenilor din ţările în care a fost. Aşa a descoperit, de exemplu, cât de emancipate sunt femeile din Iran, dar şi ayatolahii şi mulţi dintre cei care se roagă de cinci ori pe zi.

„În Iran, femeile continuă să poarte chador, acel voal care le acoperă din cap până în picioare, dar se machează îşi fac operaţii estetice, având-o ca model pe Angelina Jolie. Foarte buni utilizatori ai internetului, ayatollahii îşi dau acordul pe site-uri chiar şi pentru operaţiile de mărire a sânilor, pe motiv că dacă femeile au în acest fel viaţa mai bună înseamnă că nu greşesc faţă de Islam“, spune Carmen.

Ea este fascinată de lumea pe care a descoperit-o în Orientul Mijlociu, „extrem de nuanţată, cu o cultură uluitoare, în care, fară a  se renunţa la tradiţii, creativitatea se dezvoltă în cele mai moderne forme“. Carmen nu este de acord cu prezentarea în alb şi negru şi cu etichetele de extremism şi radicalism care se pun de obicei lumii islamice. „Rock-ul este interzis în Iran, dar se cântă pretutindeni“, spune ea cu admiraţie pentru tinerii islamişti, „care ţin pasul cu ziua de azi“.

Întrebări şi răspunsuri

Cum ai reuşit să faci interviul în exclusivitate cu laureata Premiului Nobel pentru Pace, avocata iraniană Shirin Ebadi?
Eram curioasă să cunosc lumea universitară din Teheran, aşa că m-am dus la Universitate, unde am stat de vorbă cu studenţi şi profesori, iar unul dintre profesori mi-a vorbit despre doamna Ebadi şi mi-a dat telefonul de la biroul ei. A fost încântată să poată află mai multe despre România, ţară care o interesează în mod deosebit.

Ai mai realizat şi alt interviu de un asemenea nivel?
Da, în timpul războiului din Liban, cu preşedintele ţării - Emile Lahoud.

Cum este văzută România în ţările prin care ai fost?
În Israel se vorbeşte cel mai mult cu admiraţie despre români.

Profil
Născută - 20 ianuarie 1977, la Focşani
Studii - Absolventă a Facultăţii de Limbi Străine (secţiile Limba Persană şi Studii Americane), la Universitatea din Bucureşti.
Profesie - Jurnalist, corespondent de politică externă la „Radio România“
Familie - Este necăsătorită

Ce îi place

Carmen este pasionată de munca ei şi spune că este norocoasă că prietenul ei, care este tot jurnalist, îi înţelege dedicarea. În timpul liber, îi place să se plimbe, să facă fotografii şi să se uite la filme. De asemenea, iubeşte foarte mult copiii.

Ce nu-i place

Carmen detestă ignoranţa şi superficialitatea şi nu-i plac etichetările şi elitismul.  De asemenea, regretă incapacitatea românilor de a se schimba, fără să renunţe la identitatea lor, ca şi nepăsarea generalizată faţă de soarta lucrurile de valoare, printer care, „clădirile de patrimoniu, lăsate în paragină în întreaga ţară“.