Bucureşti: La jogging pe aleile din parcurile Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alergarea fără grabă, în compania muzicii preferate sau a prietenilor este o formă relaxare la modă în mediul citadin. Dintre miile de oameni care se plimbă zilnic prin parcurile capitalei, unii aleg să facă sport alergând mai ales dimineaţa şi după lăsarea serii.

Pe lângă cei care se plimbă agale pe aleile parcurilor trec frecvent rolleri şi biciclişti. Din când în când apare şi câte un alergător solitar, asudat şi cu o expresie concentrată pe figură. La prima impresie pare inabordabil, dar oprit din alergare se dovedeşte comunicativ şi sociabil.
O alergare relaxantă
Joggingul, ca şi gimnastica aerobică, presupune ritm şi muzică. Din acest motiv mulţi dintre alergători au căşti în urechi şi în timp ce saltă într-o alergare lejeră, cu cel mult şapte-opt kilometri la oră, ascultă muzica preferată.
„Când alerg ascult muzică la căşti, ceea ce mă face să mă rup total de grijile cotidiene“, a mărturisit Ana Maria Iana, care alerga, într-o seară, prin Parcul Izvor. „După orele de serviciu, aş înnebuni dacă n-aş face câteva ture de alergare în parc“ a mai spus tânăra în vârstă de 23 de ani, care început să alerge din primăvară acestui an, la sugestia unui prieten.
Curse în grup, pe malul lacurilor
Sportul în aer liber este şi un mod de a petrece în compania prietenilor. În Parcul IOR un agent de pază BGS are multe de povestit despre joggeri.
„Vin grupuri de alergători care dau ture în jurul lacului. Unii alergă pentru că au probleme de sănătate, alţii din plăcere, pentru relaxare. Mulţi duc în spate rucsaci cu pietre şi sunt îmbrăcaţi în trening, ca să transpire şi să mai dea jos din kilogramele în plus“, a spus paznicul. Tot el a dezvăluit că alergătorii excentrici apar doar după ora 23.00.
În Parcul Herăstrău, însă, se aleargă liniştit, individual, sau câte doi, în jurul lacului, timp în care se discută şi se admiră peisajul. „Este cea mai plăcută odihnă activă în oraş, pe timpul verii“, a spus Mihai Luciu, unul dintre joggerii întâlniţi în Herăstrău.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite