Bucureşti: Centrul Capitalei, păzit cu puşca cu lunetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vizita vicepreşedintelui Americii, Joseph Biden, în România a pus pe jar astăzi autorităţile din Bucureşti. Tot centrul Capitalei a fost astăzi împânzit de agenţi de la Serviciul de Pază şi Protecţie, jandarmi şi agenţi de la Poliţia Rutieră. Mai mult decât atât, pe clădirile din jurul Pieţei Victoriei au fost amplasaţi lunetişti.

Astfel, peste 600 de jandarmi de la Brigada Specială de Intervenţie au fost poziţionaţi în zona Cotroceni, Calea Victoriei, în jurul Guvernului şi în punctele importante de pe traseul vicepreşedintelui american. Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Speciale de Intervenţie al Jandarmeriei Române, Florin Hulea, în aceste locuri au fost în permanenţă, până la ora 15.00, echipe de intervenţie şi patrule.

De asemenea, cu câteva zile înainte de acest eveniment jandarmii au făcut cercetări pe teren şi controale pirotehnice la toate punctele de trecere de pe traseu, de la Aeroportul Henri Coandă, unde a aterizat diplomatul, şi în Bucureşti.

Traficul de dimineaţă din Piaţa Victoriei era dirijat de agenţi de la Poliţia Rutieră. Cu toate acestea, cozi de maşini se formaseră la intersecţiile din jurul Guvernului.

Intrarea în Palatul Victoria a fost mascată cu un rând dublu de arbuşti plantaţi în ghivece, iar locul de parcare a maşinilor oficiale din curtea Guvernului a fost de asemenea obturat cu un rând de arbuşti.

image

Vizita lui Joseph Biden la Bucureşti face parte dintr-un turneu în Europa Centrală a oficialului american care a început la data de 20 octombrie în Polonia şi se va încheia la data de 24 octombrie în Cehia.
 

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite