Capitala, în topul oraşelor nesigure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştiul ocupă locul cinci în clasamentul celor 75 de oraşe europene supuse timp de 16 ani unui audit legat de percepţia locuitorilor faţă de siguranţă. Potrivit aceleiaşi ierarhii publicate ieri de Eurostat, Piatra Neamţ şi Cluj-Napoca se află pe locurile 67 şi, respectiv, 59.   

Cel mai nesigur oraş din Europa este Istanbul (Turcia), se arată în Anuarul regiunilor pe 2008, publicat ieri de Eurostat. Pe poziţiile următoare sunt Napoli (Italia), Sofia (Bulgaria), Atena (Grecia) şi Bucureşti.

La finalul clasamentului, cele mai sigure oraşe sunt cele din ţările nordice, printre care şi localităţile româneşti Piatra Neamţ şi Cluj-Napoca.  

Oraşul lui Pinalti, mai sigur decât Parisul

În cazul Bucureştiului, unu din trei locuitori susţine că nu se simte „niciodată sau foarte rar” în siguranţă în cartierul lui, iar circa unu din cinci bucureşteni aplică aceeaşi afirmaţie pentru întregul oraş. Cei care nu se simt în siguranţă în Cluj-Napoca şi Piatra Neamţ este cu aproximativ 30% mai mic faţă de procentul calculat în Capitală.

În ceea ce priveşte Sofia, cei care nu se simt în siguranţă în propriul oraş şi cartier este cu aproximativ 10% mai mare decât în Bucureşti. Aceeaşi teamă se poate observa şi în Burgas, unde 25% din locuitori nu se simt în siguranţă în oraş.

La polul opus al clasamentului, cu cel mai mic număr de locuitori care se tem pentru siguranţa lor, se regăsesc în special oraşe din Europa de Nord. Capitalele unde oamenii sunt cel mai puţin îngrijoraţi pentru siguranţa lor sunt Copenhaga, Helsinki, Amsterdam, Luxemburg, Stockholm, Paris şi Viena.

Sectorul 1, cel mai nesigur din Capitală

Potrivit ultimului raport al Poliţiei Capitalei, emis în luna mai a acestui an,  cele mai multe infracţiuni stradale înregistrate în primul trimestru al lui 2008 au fost în sectorul 1. La polul opus se află cartierele din sectorul 4.

image

Faţă de alte oraşe din Europa, noi nu avem infracţiuni de mare criminalitate

image


Christian Ciocan
Purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei

image

Bucureştiul este nesigur, pentru că s-a dezvoltat repede şi s-a produs un aflux de populaţie

image


Mircea Kivu
Sociolog

Peste 90% din tâlhării, în sectoarele 1 şi 2

Cele mai periculoase zone ale Capitalei sunt în sectoarele 1 şi 2, cu 782, respectiv 578 de infracţiuni, potrivit Poliţiei Capitalei. „Peste 90% din aceste infracţiuni sunt tâlhării“, a declarat subcomisarul Cristian Vlăsceanu, de la Ordine Publică din cadrul DGPMB. În sectorul lui Marian Vanghelie, unde locuiesc peste 200.000 de persoane, au fost comise 465 de fapte penale.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite