Capitala, supraaglomerată din cauza începerii şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

perioadă, este cauzată în principal de începerea şcolilor. În aceste zile, foarte mulţi părinţi fac cumpărături de ultim moment, pentru ca odraslele lor să înceapă anul şcolar cu

perioadă, este cauzată în principal de începerea şcolilor. În aceste zile, foarte mulţi părinţi fac cumpărături de ultim moment, pentru ca odraslele lor să înceapă anul şcolar cu rechizite şi hăinuţe noi. Un alt motiv pentru care arterele de circulaţie ale Capitalei par insuficiente şi neîncăpătoare îl reprezintă întoarcerea bucureştenilor din concedii. Dar şi lucrările de reabilitare a infrastructurii, deşi sunt necesare, au ca rezultat imediat îngreunarea circulaţiei rutiere, generând blocaje în zonele unde acestea se desfăşoară.
Comandantul Brigăzii de Poliţie Rutieră, comisarul-şef Marian Motoc, apreciază că această aglomeraţie se va mai domoli, undeva la începutul lunii octombrie, iar "vârful aglomeraţiei pe străzile Bucureştiului va fi atins în zilele în care va avea loc multmediatizatul sommet francofon, pentru care s-a luat măsura eliberării centrului Capitalei". Poliţia Rutieră a Capitalei este pregătită şi a luat din timp măsuri pentru fluidizarea traficului, mărind efectivele de agenţi care vor dirija intersecţiile cele mai aglomerate, evitând pe cât posibil blocajele în trafic. Pentru a putea interveni în foarte scurt timp, Poliţia Rutieră se bazează şi pe oameni, cărora le recomandă semnalarea oricăror probleme apărute în trafic, prin telefonul de urgenţă 9544 şi Dispeceratul Brigăzii de Poliţie Rutieră va trimite imediat o echipă pentru rezolvarea rapidă a acestora. Bucureştenilor li se recomandă să folosească, în această perioadă, mai mult mijloacele de transport în comun, iar celor care trebuie să se deplaseze neapărat cu maşina, să evite centrul Capitalei, să nu blocheze centrele intersecţiilor şi să respecte regulile şi semnele de circulaţie. De asemenea vor fi amendaţi toţi cei care vor depăşi viteza legală, dar şi cei care vor parca neregulamentar, încurcând circulaţia.
Pe lângă toate acestea, şoferii vor trebui să ţină seama şi de faptul că, odată cu venirea toamnei, îşi vor face apariţia şi ploile şi, ca urmare, traficul va fi mult mai îngreunat, iar pericolul de accidente este mult mai mare. Astfel, conducătorii auto vor trebui să fie mult mai atenţi când vor apăsa mai tare pedala de acceleraţie, pentru că dintr-o derapare se poate ajunge foarte uşor la un accident în lanţ, soldat cu victime omeneşti şi pagube materiale. În plus, în urma unui asemenea accident, circulaţia ar putea fi paralizată, în zona respectivă, foarte mult timp. Chiar şi pietonii, ca participanţi la trafic, vor avea o responsabilitate foarte mare. Cei care se încumetă să traverseze prin locuri nepermise vor fi sancţionaţi. Ei trebuie să respecte legea, pentru a nu contribui la îngreunarea circulaţiei şi, ceea ce este cel mai important, pentru a rămâne în viaţă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite