Capitala ar putea refuza să preia spitalele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii  primesc spitalele de la Ministerul Sănătăţii doar dacă includ toată paleta de servicii. Dacă primeşte cu totul spitalele de la minister, Oprescu vrea să aplice un program-pilot care include, printre altele, un sistem de burse pentru cei mai buni medici rezidenţi din ţară.

Sistemul sanitar românesc este într-o criză majoră, iar dacă nu se iau măsuri în maximum doi-trei ani vom fi nevoiţi să apelăm la servicii medicale din afară ţării, susţin consilierii generali ai Capitalei. “Obiectivele care trebuie atinse pentru a îmbunătăţi sistemul sanitar sunt: accesibilitate şi performanţă”, explică Lucian Duţă, consilier general şi, totodată, medic.

El a adăugat că sistemul de stat, “pe an ce trece, este tot mai puţin accesibil, asta pentru că statul nu a protejat niciodată doctorii, iar calitatea serviciilor lasă de dorit”.

Unităţile n-ajung la Primăria Capitalei

“Consiliul General al Muncicipiului Bucureşti (CGMB) este posibil să nu accepte spitalele date de către ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, din cauză că nu primeşte un palier complet de spitale şi servicii”, a explicat Duţă. El a subliniat că “nu ne permitem să cheltuim banii cetăţenilor pe ce vrea ministrul. Nu putem să dăm bani numai pentru spitale de bătrâni sau numai pentru cele de boli cronice”.

Primăria vrea mix de spitale

Pentru a putea fi aplicat cu succes, programul-pilot făcut pentru Capitală de grupul de lucru al primarului general Sorin Oprescu prevede un mix de spitale, care să includă de la spitalele de urgenţă până la azilurile de bătrâni. “Ordonanţa de Urgenţă a ministrului Nicolăescu este doar praf în ochi, o măsură de campanie. Nu o să se întâmple niciodată.

Nici acum nu a fost făcută lista spitalelor care vor trece la CGMB, dar are la dispoziţie 30 de zile pentru a o face”, spune Duţă. Consilierul general crede că ultima speranţă, de altfel şi cea mai sigură, este noul Guvern.

”Administraţia Capitalei are bani şi poate să le întreţină. Vreau să le arăt bucureştenilor că se poate. Le iau (n.r. - spitalele) pentru că altă cale nu există”, a declarat primarul general Sorin Oprescu, într-o emisiune la Realitatea TV.

În plus, va mai fi o problemă. Dacă lista spitalelor nu este facută din timp, va fi foarte dificilă includerea acestor unităţi în bugetul Primăriei Capitalei. “Ordonanţa de Urgenţă nu îşi mai are aplicabilitate dacă banii nu vor fi prinşi în buget”, a spus Duţă.  Atuul programului-pilot sunt programele care susţin medicii.

Spre exemplu, programul cuprinde acordarea de burse care să atragă tinerii doctori buni din întreaga ţară să profeseze la Bucureşti.

Burse pentru medici

“Principalul lucru propus de noi în programul-pilot, de care ministrul Sănătăţii nu a spus nimic, este sistemul de burse pentru cei mai buni 10 doctori din ţară”, a explicat Lucian Duţă. El a adăugat că “am propus să plătim studiile acestora în afara ţării, cu condiţia ca la finalizare să vină să lucreze la noi pentru 10 ani de zile. Costurile urmează să fie suportate de către CGMB”.

Consiliul va plăti utilităţile

În momentul de faţă spitalele plătesc utilităţile, lucrările de infrastructură şi serviciile medicale cu banii pe care îi primesc de la bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

“Noi am vrut ca prin descentralizarea sistemului medical, costurile de utilităţi şi întreţinere să fie suportate direct de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar din banii de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să fie plătite doar serviciile medicale. Din ce mai rămâne, se vor da mai mulţi bani doctorilor”, a spus Lucian Duţă.

image
image

Administraţia Capitalei are bani şi poate să le întreţină. Vreau să le arăt bucureştenilor că se poate.

image


Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei

image
image

Ordonanţa de Urgenţă a ministrului Nicolăescu este doar praf în ochi, o măsură de campanie.

image


Lucian Duţă, consilier general

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite