Capitala, pe harta marilor oraşe europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştiul a primit două stele în ediţia 2011 a Ghidului Verde Michelin. Cotat cu două stele din trei posibile, Bucureştiul apare cu o descriere nu tocmai măgulitoare. Autorii ghidului avertizează vizitatorii de traficul infernal şi clădirile prost amplasate.

Creşterea numărului de turişti care vizitează anual Bucureştiul, îmbunătăţirea condiţiilor de cazare în hoteluri şi includerea Capitalei în ofertele City Break din marile oraşe sunt câteva dintre  criteriile care i-au convins pe autorii Ghidului Verde Michelin să ofere Bucureştiului două stele.

Specialiştii în domeniu susţin că aprecierea vine şi din faptul că în 2011 se vor inaugura trei mari obictive de infrastructură: Stadionul Naţional Arena, Pasajul Basarab şi terminalul Schengen al Aeroportului „Henri Coandă“.

Metropolă balcanică greu de îndrăgit

Menţionată în prestigiosul Ghid Verde Michelin, capitala României este descrisă ca un oraş aglomerat, dar care te poate cuceri, dacă ai răbdare să-l descoperi.

„Este uşor să nu iubeşti această metropolă balcanică care a suferit de-a lungul timpului, ambuteiajele sale, clădirile sale care nu se potrivesc una cu alta, prost plasate. E nevoie de timp, uneori de o vreme potrivită, pentru ca vizitatorul să o înţeleagă“, avertizează autorii ghidului.

În ciuda acestor puncte negre, Bucureştiul merită totuşi vizitat pentru muzee şi obiectivele de artă, în opinia celor care au întocmit ghidul: „Cu muzeele sale de calitate, cu bisericile sale cizelate şi palatele sale neoclasice, Bucureştiul poate să-i mulţumească pe amatorii de artă“.

Bucureştiul nu are suficientă promovare

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România, se declară multumiţi de apariţia Bucureştiului într-un astfel de ghid, însă consideră că oraşul ar merita mai multă atenţie din partea autorităţilor.

„Este un pas pozitiv că un astfel de ghid ne-a acordat atenţie, dar, sigur, că atât Ministerul Turismului, cât şi autorităţile locale trebuie să promoveze mai mult Capitala ca oraş turistic, dar şi ca mediu de afaceri“, a declarat Mihai Toncescu, vicepreşedinte al Regionalei Bucureşti-Ilfov a ANAT.

Acesta a menţionat că ghidul Michelin este unul dintre cele mai importante în domeniu.

Conducerea Direcţiei de Turism din Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) evită să comenteze descrierea de care are parte Capitala.

„Ghidul Michelin este o publicaţie privată, informaţiile incluse în acest ghid fiind redactate pe baza experienţelor personale ale inspectorilor Michelin ce îşi păstrează anonimatul pe toată perioada de colectare a datelor, fapt pentru care ghidul şi-a câştigat prestigiul pe piaţa publicaţiilor de gen“, spun reprezenţanţii PMB.

Recomandări de trei stele

Prima dintre propunerile de trei stele ale autorilor prestigiosului ghid, trei românce şi doi francezi, este Biserica Stavropoleos. Edificiul este considerat o „bijuterie“ şi beneficiază de cea mai pe larg descriere.

A doua recomandare este Muzeul Naţional de Artă, din Palatul regal, de pe Calea Victoriei. Acesta primeşte însă o singură stea, ceea ce nu-i permite să intre în competiţie cu marile muzee europene.

Muzeul Ţăranului Român este ultima dintre recomandările Michelin.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite