"Capitala nu are parcuri adevărate"

După ani de studii şi practică la Paris, revenit la Bucureşti, arhitectul Radu Petre Năstase identifică punctele nevralgice ale Capitalei în materie de spaţii verzi. Bucureştiul nu numai

După ani de studii şi practică la Paris, revenit la Bucureşti, arhitectul Radu Petre Năstase identifică punctele nevralgice ale Capitalei în materie de spaţii verzi. Bucureştiul nu numai că are parcuri puţine, dar acestea nici nu sunt parcuri "adevărate", construite după rigorile arhitecţilor peisagişti.

- Cum arată Bucureştiul acum, privit prin ochii unui arhitect care a trăit în străinătate?
Nu sunt un specialist pe procente de verdeaţă, dar s-a redus foarte mult numărul metrilor pătraţi pe cap de locuitor. Trebuie înţeles că a existat o politică mai puţin controlată la nivelul Primăriei Capitalei cu privire la punerile în posesie a spaţiilor verzi, declarate deja parcuri. S-au făcut nişte excese, s-au acceptat puneri în posesie şi schimburi pe spaţii declarate deja verzi.

Vinovăţiile nu sunt clare, dar administraţia locală şi justiţia poartă o anumită vină, pentru că dau decizii care diminuează şi mai mult spaţiile verzi existente. Parcul Bordei nu e singurul caz, sunt o grămadă de alte spaţii care se pun în posesie, pe care apoi proprietarii le betonează şi măresc zonele radiante de căldură şi efectul de seră.

În condiţiile astea, nu e un secret pentru nimeni că oraşul acesta e de patru ori mai poluat decât orice altă capitală europeană, cantitatea de praf în suspensie e de patru ori mai mare decât oriunde în Occident. În plus, Bucureştiul e un oraş situat în câmp, brăzdat de vânturile din Bărăgan, iar în jurul oraşului au fost aproape distruse pădurile care reprezentau o barieră în calea prafului. Noi ne aflăm într-un oraş în plină câmpie şi în plin Bărăgan, iar tot praful intră în Capitală.

Cişmigiu, singurul parc ca la carte

- Avem tradiţie în proiectarea unor parcuri cum sunt în Occident? Care dintre parcurile actuale se poate numi, de fapt, parc? Sunt foarte puţini arhitecţi care proiectează parcuri. Noi nu avem o tradiţie susţinută în ceea ce priveşte crearea de parcuri noi. Toate parcurile de până acum au fost proiectate de către arhitecţi de afară. Nu ar trebui să confundăm miriştile cu buruieni cu parcurile, chiar dacă unele poartă acest nume. Ar mai trebui să aibă măcar cinci hectare de teren şi locuri de parcare. La noi, noţiunea de spaţiu verde e asimilată parcului, dar nu e aşa. Cişmigiul e singurul loc care s-ar putea numi, la limită, parc.

- Ce model de parc s-ar potrivi Bucureştiului?

Nu prea ai ce să alegi... pentru că Parisul oricum a fost ales de alţii. Eu cred că Bucureştiul ar trebui să rămână după modelul parizian, pentru că structura noastră urbană se aseamănă cu aceea de pe malurile Senei, cu spaţii construite foarte dense. Ar trebui să luăm exemplu după parcurile proiectate şi construite în ultimul timp la Paris: Parc de la Villette, Parc de Bercy, Parc Andre Citroen.

Sunt însă şi parcuri de cartier, mai mici, care pot fi o inspiraţie excelentă pentru noi. Parcurile sunt un domeniu de explorat şi sunt convins că vor apărea în curând şi investitori privaţi care să ia în calcul crearea de parcuri de distracţii private, cu o puternică componentă ecologică şi naturală pe lângă cea comercială.

Spaţiile publice, o necesitate urbană

- Atunci când proiectează o clădire, un arhitect are în vedere şi criterii ce ţin de ambientul natural?
Formează o echipă de profesionişti, care să includă urbanişti, ingineri şi arhitecţi peisagişti, pentru a oferi întreaga gamă de servicii necesare unui proiect. La noi, situaţia este puţin diferită. Mulţi peisagişti vin mai curând din zona horticulturii decât a arhitecturii.

- Când un client vă cere să proiectaţi o clădire într-un spaţiu cu mai puţină verdeaţă, ce îi recomandaţi? Cum îmbinaţi spaţiul public cu cel verde? Nimeni nu mai face astăzi proiecte fără spaţii verzi, nimeni nu mai vinde fără spaţii verzi. Numai în zonele extrem de urbanizate nu mai există spaţii verzi, aici ai în stânga şi în dreapta clădiri. Asta e o preocupare care trebuie să fie a edililor, a celor care gestionează spaţiul public al colectivităţii.

Soluţia este amenajarea unor spaţii publice de tip piaţetă. Amenajarea spaţiului public nu înseamnă neapărat plantarea a zece copaci sau a unor spaţii verzi. Bucureştiul are nevoie de spaţiu public înainte de a avea spaţii verzi. Spaţiul verde e doar o componentă a spaţiului public. Numai prin crearea de parcuri şi noi aliniamente, precum şi prin întreţinerea celor vechi se poate ridica calitatea vieţii în Bucureşti.

- Atunci când proiectaţi, aveţi vreo normă proprie privind spaţiul dedicat copacilor? Care e cea mai mică suprafaţă de verdeaţă recomandată clientului? Arhitectul nu are putere de decizie, el poate numai să propună plantarea copacilor. De fiecare dată când avem un spaţiu public unde putem amenaja spaţii verzi, peluze, aliniamente, chiar şi peste parcări, prevedem 50 de metri de pământ pentru copaci.

Dar de la o propunere până la realizarea spaţiului, plantarea şi întreţinerea copacilor e o distanţă mare, care nu mai depinde de arhitecţi. Aici e vorba de cultura şi de nivelul de civilizaţie al investitorilor. Noi nu avem o cultură a vegetalului.