Capitala are fix 100 de probleme de mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru rezolvarea acestora a fost elaborat Planul Local de Acţiune pentru Mediu

În Bucureşti, din 1990 încoace, jumătate din spaţiile verzi au dispărut. Beneficiind de o legislaţie care lăsa loc interpretărilor, tot felul de clădiri au luat locul parcurilor şi grădinilor. În Planul de Acţiune, autorităţile au identificat 100 de probleme de mediu, care fac mai grea viaţa bucureştenilor. Suprafaţa care revine unui locuitor al Capitalei a scăzut din 1989 până în 2002 de la 16,79 de metri pătraţi la 9,38 de metri pătraţi, în condiţiile în care limita minimă stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 9 metri pătraţi. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare dacă se ţine cont de faptul că doar 18 la sută din spaţiile verzi sunt parcuri şi grădini publice. "Se va face inventarierea tuturor spaţiilor verzi existente şi a tuturor terenurilor degradate şi se vor face plantări în zonele identificate. ţinta noastră pe termen lung este să ajungem la nivelul UE, de 18 metri pătraţi pe cap de locuitor", ne-a declarat Sanda Petrişor, responsabil la compartimentul de planificare din cadrul Agenţiei de Mediu Bucureşti.

Crearea centurii verzi, condiţionată de statutul terenurilor
Toate capitalele europene sunt înconjurate de câte o centură verde, care are rolul de a proteja mediul natural şi de a îmbunătăţi calitatea aerului din oraşe. Bucureştiul este poluat inclusiv de praful care vine din Bărăgan, zona afectată de deşertificare. "În momentul de faţă mai există câteva nuclee şi se caută zone de legătură între ele. Centura verde ar urma să aibă 6.000 de hectare, iar o idee ar fi dublarea suprafeţei împădurite din jurul Bucureştiului, în special prin valorificarea terenurilor degradate.Trebuie căutate terenuri cu o situaţie juridică clară şi care pot fi cedate de deţinători", ne-a spus Carmen Stuparu. În cadrul acestui Plan de Acţiune, din aprilie, Ministerul Agriculturii va începe refacerea centurii verzi.

Capitala duce lipsă de un sistem eficient de economisire a apei de uz casnic sau industrial, în scopul reducerii costurilor şi nu are încă o staţie de epurare a apelor uzate. Deşeurile nu sunt colectate selectiv, astfel încât valorificarea se face doar într-o mică măsură. Peste toate acestea se adaugă curăţenia stradală şi degradarea vegetaţiei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite