Bucureşti: Tablou de 60.000 de euro, vândut în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colecţionari, specialişti în istoria artei şi în piaţa de artă, precum şi simpli curioşi, au participat aseară, de la ora 19.30, la licitaţia de toamnă a Casei Artmark, organizată la hotelul Marriot.

Cea mai scumpă lucrare vândută a fost „Paysage du Midi“, care îmbină impresionismul cu fovismul, şi este semnată de artistul francez Armand Guillaumin.

Tabloul a fost adjudecat la preţul de 60.000 de euro, adică peste 257.000 de lei şi prezintă o excepţională marină impresionistă. Certificatul de autenticitate a fost eliberat la Paris de comitetul Guillaumin, în data de 2 martie. 

image

Cea mai ieftină lucrare, 100 de euro
Licitaţia Casei Artmark a cuprins peste 110 lucrări grupate în cinci secţiuni, de patrimoniu, Şcoala de la Baia Mare, fotografie, artă tânără şi europeană. La prima secţiune, cel mai bine vândut tablou a fost „Două ghivece cu maci şi zambile semnat de Arthur Segal, pentru care s-au plătit 32.500 de euro.

„Nud cu spatele“ („Abibe“) de Nicolae Tonitza a fost următorul ca valoare, fiind adjudecat cu 28.000 de euro. „Car cu boi“ de Ştefan Luchian a fost cumpărat cu 24.000 de euro. Cea mai ieftină lucrare a acestei secţiuni dar şi a licitaţiei a fost tuşul „Petrecăreţi“, semnat de Tia Peltz, care a fost vândut cu 100 de euro.

La secţiunea „Şcoala de la Baia Mare“, pictura „Natură statică cu trandafiri“ de Ion Crişan a fost licitată la 1.600 de euro, în timp ce la fotografie şi artă tânără, „Kathmandu şi Havana“ de Andrei Iliescu s-a dat cu 550 de euro. O lucrare de Alina Ondine Slimovschi a fost adjudecată la preţul de 900 de euro.

Tabloul „Port“, cel mai disputat
Secţiunea artă europeană s-a încheiat cu lucrarea lui Armand Guillaumin, dar a fost adus în atenţia colecţionarilor şi tabloul „Port“, de Rudolf Negely, care a fost şi cel mai disputat al licitaţiei, fiind adjudecat la 4.100 de euro după ce a pornit în licitaţie de la 700 de euro.
Următorul eveniment organizat de Casa Artmark va avea loc pe 10 decembrie, anul acesta.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite