Bucureşti: Campionat de imitat chitarişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul Campionat Naţional de Air Guitar din România a avut loc aseară în clubul bucureştean Green Hours, de la ora 20.00.

La competiţia din clubul bucureştean Green Hours s-au înscris patru participanţi, dar unul a renunţat în ultima clipă din cauza emoţiilor.

La Campionatul Naţional de Air Guitar, Alexandru Ciocănel, Ştefan Zaharescu şi Marius Manea au vrut să demonstreze că sunt cei mai buni imitatori de chitarişti de la noi din ţară.

Pe parcursul celor două runde, concurenţii au mimat, pe rând, mişcările pe care le face un chitarist, prima dată pe muzica aleasă de ei, iar a doua oară pe o melodie aleasă de juriu.

„Am aflat de acest soi de concurs în urmă cu ceva timp şi m-am gândit să-l facem şi la noi. Scopul acestei competiţii este de a promova pacea. Sunt convins că, dacă făceam un concurs de manele, veneau mai mulţi concurenţi“, a declarat Răzvan Alexandru, organizatorul şi sponsorul concursului.

Puncte pentru impresia tehnică şi cea artistică

Pentru cele două probe, participanţii au primit puncte, între 4 şi 6, ca la patinajul artistic, de la Andy Ionescu de la formaţia Taine, Bobby Stoica de la Voltaj şi Alex Pascu de la Thunderstorm. „Concurenţii au fost extraordinari, foarte talentaţi şi s-au mişcat în stil original“, a declarat Bobby Stoica de la trupa Voltaj.

S-a punctat impresia tehnică, dar şi cea artistică, concurenţii performând în fiecare din cele două runde pe un fragment muzical de 60 de secunde.  
 
 „M-am înscris în concurs pentru că îmi place muzica rock şi iubesc chitara. Nu ai nimic de pierdut şi nu contează ce statut ai în societate“, a spus Marius Manea, care a participat purtând o mască pe faţă.

Câştigătorul va merge la Campionatul Mondial


Juriul a hotărât ca Ştefan Zaharescu, poreclit „Bufniţi“, să reprezinte România la Campionatul Mondial din Finlanda, la Oulu, ce va avea loc la data de 21 august. El a obţinut victoria cu 34 de puncte, pe locul doi aflându-se Alexandru Ciocănel, iar pe ultimul loc, Marius Manea.

Premiul întâi a constat într-un tricou cu însemnele concursului şi o husă de chitară cu o „air guitar“ în interior. Ceilalţi participanţi s-au calificat în finala de la anul al Campionatului Naţional de Air guitar. 

„Ma bucur mult că am câştigat si de abia aştept să plec în Finlanda, pentru finală. Va trebui să mă pregătesc intens, pentru că acolo vin oameni cu o experienţă de trei, patru ani“, a declarat câştigătorul concursului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite