CFR, de sărbători: căraţi-vă bagajele!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Promisiunea autorităţilor legată de introducerea cărucioarelor în Gara de Nord, din această iarnă, a fost încălcată. Gara de Nord rămâne astfel una dintre puţinele staţii de tren din Europa în care călătorii sunt obligaţi să-şi care bagajele cu mâna.

Reprezentanţii din Ministerul Transporturilor amână pentru a treia oară termenul introducerii serviciului de cărucioare, pentru luna februarie a anului viitor.

Un prim termen lansat în ultimii 19 ani a fost făcut abia anul acesta, în octombrie, când Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a promis că cea mai importantă gară din ţară va beneficia încă de la 1 decembrie de serviciul cărucioarelor cu fise, la fel cum se întâmplă în străinătate.

Cel de-al doilea termen, ianuarie 2009, a fost dat de directorul general al CFR Călători, Alexandru Noapteş, contrazicându-l pe ministru şi precizând că va fi un decalaj de 50 de zile. În prezent, cei aproximativ 10.000 de călători care tranzitează zilnic Gara de Nord îşi transportă bagajele ca pe vremea regelui Carol, în Gara Filaret, adică în spate sau cu mâna.

Călătorii, dezamăgiţi

,,De fiecare dată când vin la Bucureşti am mai mult de două-trei bagaje cu alimente pe care le aduc copiilor. Ar fi foarte bine dacă ar exista ceva care să mă ajute să nu mă mai lupt cu atâta greutate”, a spus ieri Ruxandra Albu din Tecuci, o pensionară care trăgea cu greu după ea trei sacoşe mari.

Directorul general al CFR le explică oamenilor că vina este a firmelor prea puţin interesate de licitaţia Ministerului. Companiile nu au avut însă de unde să afle de intenţia autorităţilor, pentru simplul motiv că nu au făcut public acest lucru.

„După o serie de proceduri interne, se va face publică achiziţionarea caietului de sarcini şi, cam în două luni, în gară va exista acest serviciu”, a declarat Alexandru Noapteş.

Campania „Adevărul” continuă

,,Adevărul” a atras atenţia asupra lipsei cărucioarelor din Gara de Nord în urmă cu două luni. La acea dată, am informat atât cititorii, cât şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor despre „afacerile” firmei Pamir, ai cărei hamali pretindeau călătorilor pentru transportarea bagajelor tarife chiar şi de patru ori mai mari decât preţul standard, de 2,5 lei pentru un colet.

Cei zece miniştri care nu au fost în stare  să aducă în gară niciun cărucior

Ministru    Perioadă
Corneliu Burada    2 ianuarie-28 iunie 1990
Traian Băsescu    30 aprilie-16 octombrie 1991
                           16 octombrie 1991-19 noiembrie 1992
                            12 decembrie 1996-11 februarie 1998
                           17 aprilie 1998-22 decembrie 1999
                            22 decembrie 1999-26 iunie 2000
Paul Teodoru    19 noiembrie 1992-6 martie 1994
Aurel Novac    6 martie 1994-11 decembrie 1996
Anton Ionescu    11 februarie-17 aprilie 1998
Anca Boagiu    27 iunie-28 decembrie 2000
Miron Mitrea    28 decembrie 2000-28 decembrie 2004
Gheorghe Dobre    29 decembrie 2004-13 iunie 2006
Radu Berceanu    13 iunie 2006-5 aprilie 2007
Ludovic Orban    5 aprilie 2007-prezent

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite