Bucureşti: Trei curioşi au vizitat Muzeul CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii nu s-au înghesuit la „Ziua Porţilor Deschise” de la Muzeul CFR, eveniment organizat cu ocazia a 70 de ani de existenţă.

Sediul instituţiei se află pe Calea Griviţei, chiar lângă Gara de Nord, şi e deschis de miercuri până duminică între orele 10.00 şi 16.00.

Chiar dacă a fost pentru prima dată când s-a organizat un astfel de eveniment, iar unele exponate au o importantă valoare istorică, expoziţia de la Muzeul CFR nu i-a atras azi-dimineaţă pe mulţi bucureşteni.

Singurii vizitatori care au trecut pragul muzeului au fost doi copii, însoţiţi de bunicul lor. Mircea Bejleagă, de profesie şofer, i-a adus la Muzeul CFR pe la ora 11.00 pe cei doi nepoţi, în vârstă de 7 şi respectiv 13 ani. „I-am adus pe nepoţei aici pentru cultura lor generală. Şi mie îmi place pentru că sunt pasionat de mecanică şi aşa îmi mai îmbogăţesc cunoştinţele. Noi vroiam de mult timp să îl vizităm. Ultima oară când eram în zonă şi am vrut să intrăm era închis”, a spus Bejleagă.  

Cea mai veche locomotivă, atracţia muzeului
Cei trei vizitatori au zăbovit mai mult timp în faţa machetei celei mai vechi locomotive din România, Locomotiva Călugăreni, care a mers timp 31 de ani, între 1869 şi 1900, pe prima linie de cale ferată din ţară, Bucureşti-Giurgiu.

Din anul 1900, locomotiva a rămas la depou şi a fost folosită doar pentru a executa manevre.

Alt exponat de care cei trei vizitatori s-au interesat a fost macheta primului sistem din lume de schimbare a direcţiei de pe o şină pe alta. Macazul a fost descoperit la mina de aur Brad şi datează din seculul XVI.

Tot aici se pot vedea fotografii care ilustrează momentul inaugurării primei locomotive din lume inventată de englezul Stevenson.

În ultima sală sunt exponate de mare valoare istorică ce ar face cinste oricarui muzeu al lumii, susţin reprezentanţii muzeului.

Dintre acestea, îţi atrage atenţia biroul original al inginerului Anghel Saligny. Masa de lucu, călimara argintată, ochelarii, tablourile, covorul, trusa tehnica şi o masă din marmură cu vechea hartă a ţării au fost donate de către familia Saligny.

Simulator modern, inaugurat de „Ziua pregătirii feroviare”
Cel mai modern simulator de management al traficului feroviar din România a fost pus în funcţiune azi la Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară(CENAFER), cu ocazia aniversării a cinci ani de la înfiinţarea centrului ca organizaţie de sine stătătoare în piaţa serviciilor feroviare.

Sistemul cuprinde un ansamblu de echipamente şi aplicaţii informatice care permit instructorilor feroviari să pregătească impiegaţii de mişcare pentru orice situaţie. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite