Bugetul Capitalei: subvenții la căldură mai mari, însă doar pentru săraci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul bugetului Capitalei pe anul acesta, pus în dezbatere publică pe site-ul instituţiei, prevede ca pentru energie termică şi transport să se acorde subvenţii în valoare de 1,03 miliarde de lei, faţă de anul trecut când au fost 862 de milioane de lei.

Edilii spun că începând din această iarnă subvenţiile la căldură vor fi acordate doar familiilor nevoiaşe, iar biletul RATB e posibil să se scumpească începând cu 1 aprilie.

“Potrivit proiectului am alocat RADET-ului, suma de 600 de milioane de lei, iar necesarul este în jur de 800 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că sunt prevăzute subvenţii, însă acestea vor fi acordate diferenţiat, celor care nu depăşesc cu veniturile un anumit plafon pe care urmează să-l stabilim”, a declarat petru “Adevărul de Seară”, viceprimarul Capitalei Mircea Raicu.

Subvenţia pentru Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) este anul acesta de 429 de milioane de lei, faţă de la 465 de milioane, în 2010, însă necesarul Regiei pentru a funcţiona este de 750 de milioane de lei.

Directorul RATB, Adrian Criţ a cerut deja Consiliului General al Muncipiului Bucureşti să aprobe o majorare a preţului biletului cu 40%, astfel încât de la 1 aprilie, costul unei călătorii poate ajunge la 1,8 lei.

Bugetul Capitalei pe 2011 prevede venituri de circa 4,58 miliarde de lei şi cheltuieli de circa 5,1 miliarde, rezultând un deficit de aproape 520 milioan de lei, se mai arată în proiect.

Greu de găsit şi de citit

Deşi aflat în dezabatere publică de astăzi, pe site-ul primăriei (www.pmb.ro) proiectul bugetului Capitalei nu este transparent şi nici uşor de găsit. El nu se află pe pagina principală a site-ului şi trebuie căutat la capitolul instituţii şi apoi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

În plus, nu există capitole diferenţiate cu bugetele RADET sau RATB ca în anii anteriori.  



București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite