Stiri din Bucuresti

Bucureşti: Grevele de protest ale Alianţei Bugetarilor au fost suspendate

30 octombrie 2009, 21:21 |  Autor: Valentin Bâlă  | 

Bucureşti: Grevele de protest ale Alianţei Bugetarilor au fost suspendate

Bucureşti: Grevele de protest ale Alianţei Bugetarilor au fost suspendate

 

Alianţa Bugetarilor a hotărât suspendarea acţiunilor de protest care urmau să se desfăşoare în perioada următoare, a declarat, pentru Agerpres, secretarul general al Alianţei, Simion Hăncescu.

Liderii sindicali au luat această hotărâre în urma analizării situaţiei socio-politice din ţară cât şi faptului că judecătorii de la Curtea Constituţională au amânat, pentru data de 9 decembrie 2009, luarea deciziilor referitoare la excepţia de neconstituţionalitate ridicate faţă de dispoziţiile Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi raţionalizarea cheltuielilor din instituţiile publice.

Alianţa Bugetarilor a fost constituită în scopul de a renegocia Legea salarizării unitare, de a stopa disponibilizările în sectorul bugetar şi de a determina guvernanţii să renunţe la trimiterea angajaţilor bugetari în concediu fără plată, timp de zece zile, fiind echidistantă faţă de partidele politice.

Din Alianţa Bugetarilor fac parte Federaţia Naţională a Sindicatelor 'ALMA MATER', Federaţia Sindicatelor din Învăţământ 'SPIRU HARET', Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia 'SANITAS' din România, Alianţa Sindicatelor 'SED-LEX', Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică 'PUBLISIND', Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. De asemenea, mai fac parte din Alianţa Bugetarilor Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Locală şi Centrală din România 'COLUMNA', Federaţia Naţională a Sindicatelor Libere Tehnic-Economic-Administrativ din unităţile sanitare şi balneare din România, Federaţia Naţională a Ziariştilor de la Agerpres, Federaţia 'UNITESA' a personalului fără normă didactică din învăţământul superior

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole