Bucureşti: Zilele Bucureştiului, între confuzie şi spectacol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii Capitalei au sărbătorit aniversarea celor 550 de ani cu costume de epocă, saltimbanci şi muzică, dar mult aşteptata bătaie cu flori n-a mai avut loc.

Prima zi a evenimentului a adunat în Piaţa Constituţiei sute de bucureşteni. Deşi aceştia au avut ce vedea, multe dintre evenimentele promise nu s-au ţinut.

Piaţa Constituţiei a fost populată aseară cu personaje desprinse din alte timpuri. Actori şi studenţi îmbrăcaţi în costume de epocă le-au arătat contemporanilor cum îşi duceau viaţa bucureştenii acum zeci şi sute de ani.

Bulevardul Unirii a fost luat la pas de arnăuţi cu pistoale la brâu, lustragii, ţigănci, dar şi doamne în rochii elegante, asortate la pălăriile sofisticate. Ele erau însoţite, cum altfel, de domni cu bastoane şi cu flori la rever. Cu toţii împărţeau crizanteme trecătorilor în mod paşnic, nici gând de „bătaia cu flori“ trâmbiţată de câteva zile.

Parada ţinutelor împrumutate de la studiourile din Buftea a început ieri-dimineaţă, la ora 10.00. Seara, după ora 19.00, aceasta s-a întrerupt timp de o jumătate de oră deoarece animatorii îşi trăgeau sufletul aşezaţi pe borduri, trăgând o ţigară sub privirile mirate ale trecătorilor.

O altă dezamăgire au avut şi cei mici, care nu s-au mai putut bucura de Carnavalul Copiilor, programat să înceapă la ora 10.00 în Parcul Herăstrău. „Am venit special pentru carnaval şi l-am căutat prin tot parcul. Nu se poate aşa ceva. Mergem în altă parte să ne jucăm“, a spus indignată Cecilia Cojocaru, o mămică de 33 de ani care îşi adusese fetiţa la spectacol.

Distracţie tradiţională: mici şi muzică

Pe lângă dezamăgiri, bucureştenii au avut şi ce vedea. Asta dacă s-au nimerit prin zonă, deoarece programul anunţat nu s-a potrivit cu cel din târg.

Spectacolul oferit de acrobaţii care aţâţau făcliile, cu guri de alcool, transformându-le în adevărate şuvoaie de flăcări a fost o încântare. Bliţurile celor prezenţi au capturat şi artiştii pe picioroange, păpuşile uriaşe şi trăsurile fistichii, de modă veche. Parada s-a încheiat în Piaţa Constituţiei, unde petrecăreţii s-au împărţit între chioşcurile amenajate în căsuţe de lemn. Aici se vindeau de la cercei lucraţi manual până la magiun de Topoloveni, preparat după o reţetă din 1914, şi tradiţionalele grătare cu mici şi bere, nelipsite de la petrecerile autohtone.

Aromele dulci şi sărate îi îmbie pe bucureşteni la aniversarea lor. La târgul meşteşugarilor din Piaţa Constituţiei au venit şi cofetari pricepuţi care au adus dulceţurile de toamnă. „Am adus din Teleorman plăcintă de dovleac. Este făcută din prima recoltă pe anul acesta“, a spus Mioara Stoichiţa, cofetar. Pe meşteri îi găsiţi în piaţă zilnic, de la ora 10.00 până seara, la ora 22.00. Preţurile sunt pentru toate buzunarele. Pofticioşii îşi pot cumpăra plăcintă de dovleac cu 3 lei sau 10 lei, după mărime, la fel şi pricomigdale.

Prima seară a manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului s-a încheiat cu un spectacol oferit de artişti precum Marcel Pavel, Paula Seling, Gabriel Cotabiţă, Corina Chiriac sau Ovidiu Lipan Ţăndărică, pe scena amplasată în faţa Casei Poporului.  

Pentru a înfrumuseţa decorul din piaţă, reprezentanţii de la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB) au adus 1.500 de tufănele, 10 platani şi 100 de arbori şi arbuşti. După încheierea manifestărilor, aceste plante vor fi plantate în parcurile Cişmigiu, Carol şi Herăstrău, a asigurat Magda Mărişescu, director la ALPAB.

Ce puteţi vedea astăzi

Vizitaţi gratuit Grădina Zoologică până la ora 19.00. Aici veţi găsi o expoziţie de fotografii despre istoria instituţiei precum şi prezentări ale Bucureştiului de altădată.

De asemenea, între orele 10.00 şi 17.30, puteţi admira expoziţiile din interiorul Arcului de Triumf şi aveţi voie să urcaţi pe terasa superioară a monumentului.

Pe strada Eugen Carada, astăzi, de la ora 17.00, va avea loc spectacolul „Comedypunctshow“, iar, de la ora 21.00, în acelaşi loc, Mihai Mărgineanu va cânta despre femei şi mahalaua bucureşteană.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite