Bucureştiul va avea „Traseul Revoluţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general Sorin Oprescu a lansat în weekend o strategie de turism pentru anul 2012, când Capitala României va găzdui finala Ligii Europa.Traseul Revoluţiei ar trebui să includă: Piaţa Universităţii, zona Dalles, fostul sediu al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR), Ministerul Apărării Naţionale, Aeroportul Otopeni.

Pe lângă traseul Revoluţiei române din decembrie 1989, turiştii străini vor avea carduri de acces la teatre şi muzee, programe şi spectacole pentru copii. Acestea sunt câteva dintre planurile lui Sorin Oprescu de atragerea turiştilor străini în Bucureşti.

Cel puţin 25.000 de turişti străini sunt aşteptaţi să vină în Bucureşti în luna mai 2012, când este programată finala UEFA.

Strategia de atragere a turiştilor în Capitală a fost gândită după ce Institutul Naţional de Statistică a raportat scăderea numărului de vizitatori străini.

Astfel, în anul 2009, din totalul de turişti veniţi în România, respectiv peste 6,1 milioane, în Bucureşti au fost numai 417.734 de români şi 572.070 de străini, municipalitatea consemnând faptul că numărul este în scădere.

Până atunci, mai exact anul viitor, Primăria Capitalei intenţionează să inaugureze Stadionul „Lia Manoliu”. Pe lângă înfiinţarea Centrului de Informare Turistică de la Pasajul Universităţii, în ianuarie 2011, va fi lansat şi website-ul turistic www.seebucharest.ro. 

„În urma cercetării/dezvoltării strategiei de brand a Bucureştiului, vom începe, în trimestrul II al anului 2011 să dezvoltăm o serie de proiecte: «Bucharest Daily Pass» - card turistic al Bucureştiului ce va include accesul la muzee, teatre, transport RATB şi Metrorex, diferite facilităţi/discounturi oferite de către agenţii economici parteneri ai PMB”, spune Primăria Capitalei.

Infochioşcuri în aeroport şi la gară

În centrul istoric vor fi înfiinţate centre de informare turistică în Aeroportul Henri Coandă şi la Gara de Nord, urmând a fi editat un ghid turistic al Bucureştiului care să conţină un top cu zece locuri de vizitat, trasee turistice (recomandări restaurante, locuri de shopping, info utile).

Totodată, municipalitatea vrea să iniţieze un program turistic pentru copii în colaborare cu Centrul pentru Educaţie, Tineret, astfel încât copiii să aibă o zi în Bucureşti dedicată vizitelor la un muzeu (cum ar fi Muzeul Satului); să fie invitaţi la un spectacol la Circul Globus; să viziteze Gradina Zoologică; să meargă la un spectacol de teatru (la „Ţăndărică” sau la „Ion Creangă”).


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite