Bucureştiul este cel mai poluat oraş european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capitala are un nivel de poluare de trei ori mai mare decât cel al Londrei şi de aproape două ori decât cel al Romei.Conform unui studiu dat publicităţii de USA Today, prin reducerea poluării, speranţa medie de viaţă ar creşte în oraşele afectate de acest fenomen cu 22 de luni.

Bucureştiul ocupă primul loc, având cel mai ridicat indice de poluare din Europa, conform unui studiu dat publicităţii de USA Today, citat de Agenţia.org, privind cele mai poluate oraşe din lume, la capitolul capitale europene.

Din acest motiv, pericolul de îmbolnăvire este foarte mare, iar durat medie de viaţă a populaţiei este mai scurtă decât în alte zone ale Europei.

Cel mai curat aer, la Paris şi Londra

Conform publicaţiei americane, Londra are un nivel de poluare de 13,1 micrograme pe metru cub, Parisul-16,4 micrograme şi Roma-21,4 micrograme. Cele mai poluate sunt Bucureştiul (38,2 micrograme), Budapesta (33,7 micrograme) şi Barcelona (27 micrograme).

Aşadar, Capitala României are un nivel de poluare de aproape trei ori mai mare decât cel al Londrei, oraş despre care se spunea că este foarte poluat.

Nici vecinii unguri nu stau mult mai bine, Budapesta este de două ori mai poluată decât Parisul, un nivel foarte mare, având în vedere dimensiunile celor două capitale.

La studiu au participat 60 de cercetători care au analizat 25 de oraşe din 12 ţări europene.

Dintre acestea, doar Stockholm a avut un nivel de poluarea sub standardele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Se construieşte mult şi se elimină spaţiile verzi 

Soluţiile propuse de ONG-urile „verzi“, pe care le expun ori de câte ori au ocazia, sunt: extinderea suprafeţelor verzi ale oraşului şi limitarea traficulu, precum şi eliminarea maşinilor care nu respectă normele europene de poluare.

„Cred că faptul că s-a construit extraordinar de mult în ultimii ani şi din această cauză au dispărut foarte multe spaţii verzi este unul dintre factorii care ne propulsează în fruntea clasamentelor de acest fel. Totuşi, nu prea cred că suntem chiar pe primul loc“, a spus reprezentanta organizaţiei neguvernamentale Terra Ecologica, Simona Creţu.

Fruntaş şi în topul celor mai zgomotoase oraşe

Capitala ocupă locul fruntaş şi în rândul celor mai zgomotoase oraşe din ţară.

Potrivit firmei de audit în domeniul măsurătorilor acustice, Enviro Consult, 85% dintre bucureşteni sunt expuşi poluării fonice.

Cele mai afectate zone sunt Bulevardul Magheru şi Zona Olteniţei, Bulevardul Ferdinand, Ghencea şi Pantelimon.

Unele dintre cele mai liniştite străzi sunt în spatele blocurilor din Drumul Taberei, Rahova, 1 Mai sau în cartiere ca Primăverii şi Giuleşti.

În topul celor mai poluate oraşe din ţară se mai numără Constanţa, Cluj-Napoca, Braşov, Ploieşti, Galaţi şi Timişoara. La polul opus, cel mai liniştit oraş este Iaşi.


 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite