Bucureşti: Paradisul verde al lui Arghezi, în Bucureştiul modern

Pe colina din cartierul Berceni, înconjurată de livada şi grădina cu nuci bătrâni şi viţă de vie, se înalţă falnic casa lui Tudor Arghezi.

Citeşte şi:

Atmosfera de plumb a lui Bacovia, în mijlocul Capitalei

Cum să furi pipa lui George Bacovia

O zi la Mărţişor

Pe strada Mărţişor, la numărul 26, o poartă veche din lemn ascunde casa şi întregul paradis verde al lui Arghezi, devenit Muzeul Memorial al poetului.

Drumul pietruit ce duce către reşedinţa familiei a rămas întocmai ca pe vremea lui Arghezi. Livada cu cireşi, vişini, nuci şi gutui te întâmpină pe partea stângă. În mijlocul ei, o căpiţă de fân te duce cu gândul la casele din lumea rurală şi parcă nu-ţi vine să crezi că în urmă cu doar zece minute te strecurai printre maşinile de pe Calea Văcăreşti.

Odată ce ai ajuns la portiţa pe care scrie mic programul de vizită al muzeului, pe un afiş pus timid pentru a nu deranja peisajul idilic ce se află dincolo de ea, stă ascunsă toaca pusă chiar de poet. Pentru a pătrunde în lumea argheziană şi pentru a fi primit de ghizii Muzeului Naţional al Literaturii Române, trebuie să baţi la toacă.

„Arghezi a cumpărat acest loc în anul 1926. Cartierul se numea pe atunci Cărămidarii de Jos. Invitaţii poetului băteau la această toacă“, a explicat Jenica Potop, supraveghetoarea casei memoriale.

Arghezi este înmormântat în grădina casei, împreună cu soţia sa, Paraschiva, pe care nu contenea să o laude. „O ciorbă de-a Paraschivei nu face cât toate operele mele“, obişnuia să spună Arghezi.

În grădină, nucul plantat chiar de Paraschiva Arghezi în anul în care au cumpărat locul, 1926, veghează asupra celor două morminte. În cealaltă parte a curţii, printre flori multicolore şi iarba se odihneşte celebrul Zdreanţă, „cel cu ochii de faianţă“, pe care Arghezi l-a imortalizat în poezia cu acelaşi nume.

La muzeu se pot vizita atât tipografia, cât şi etajul unu al casei poetului, pe care acesta a construit-o din bârne făcute din bambus şi ciment.

În tipografie se găsesc ustensilele cu care Arghezi a tipărit, în iarna anului 1947, volumul „Drumul cu poveşti“, dar şi alte obiecte care au aparţinut poetului. O spată pentru rufe, coşuri de grădină, copăi, un uscător pentru fructe, o centrifugă care separă mierea de ceară, dar şi o clocitoare readuc în prezent aerul acelor vremuri.

La etajul unu al casei se poate vizita camera de zi, camera de primire (în care poetul îşi primea invitaţii la o dulceaţă şi o cafea), camera de lucru cu biroul lui Arghezi, holul cu biblioteca, dormitorul soţilor Arghezi, dar şi camera de joacă a copiilor.

La mormântul lui Zdreanţă

De la balconul în care familia Arghezi instala în fiecare iarnă bradul de Crăciun se vede întinderea vastă a livezii, dar şi o macara care-ţi aminteşte că încă te afli într-un Bucureşti modern, nu într-un sat idilic.

Deşi muzeul are foarte multe elemente de atracţie, cum ar fi oglinda în care Arghezi şi-a făcut portretul şi coteţul lui Zdreanţă, acesta a fost vizitat anul trecut de doar 5.700 de persoane. „Anul acesta am avut doar jumătate dintre vizitatorii din anul precedent“, a spus Jenica Potop, supraveghetoarea muzeului.

Preţul unui bilet de intrare în lumea lui Arghezi costă 4 lei, respectiv 2 lei pentru studenţi şi elevi. Programul de vizitare a muzeului memorial este de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00, lunea fiind închis.

„Te-am ridicat pe-o coastă cu izvoare
Şi-mprejmuindu-ţi liniştea cu aştri,
Te las albind prin pomi din depărtare
Cuib fermecat ca de cocori albaştri“ – scria Arghezi despre căminul său.