Bucureşti: Taxiurile-pirat, ajutate de dispecerate legale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La început de an, Poliţia Rutieră a Capitalei a transmis că numărul taximetriştilor-pirat s-a dublat în 2009 faţă de 2008.

„Piraţii“ şi taximetriştii care suprataxează clienţii au fost vânaţi săptămâna trecută de poliţiştii de la Rutieră.

În urma raziilor, s-au dat amenzi la mai mult de jumătate dintre şoferii de taxi şi au fost depistate aproape 30 de taxiuri-pirat.


Potrivit preşedintelui Camerei Taximetriştilor din Bucureşti, Vasile Ştefănescu, un motiv din cauza căruia numărul taximetriştilor-pirat s-a dublat este că dispecerate unor companii cu acte-n regulă din Capitală lucrează fără niciun fel de probleme cu taximetrişti fără autorizaţie.


„De exemplu, dispeceratul de la <Modern> funcţionează aproape în totalitate cu taximetrişti-piraţi. Nu este normal să existe astfel de situaţii în care unii practică tarife mult mai mici pentru că nu plătesc taxe, făcându-ne nouă concurenţă neloială“, a declarat pentru „Adevărul“, Vasile Ştefănescu, preşedintele Camerei Taximetriştilor din Capitală.

100 de „piraţi“ pe masa primăriei

De când s-a aflat de această situaţie, preşedintele Camerei Taximetriştilor susţine că a trimis o adresă către primărie.

„Noi am făcut deja o adresă către Primărie în luna noiembrie, în care am trecut numerele a peste 100 de taxiuri-pirat şi nu s-au luat niciun fel de măsuri“, susţine şeful taximetriştilor.

El a adăugat că în aproximativ trei săptămâni se va organiza un miting de protest împotriva fenomenului pirateriei.

„Nu cred că este adevărat. Eu ştiu că la această firmă de taxi mai funcţionează taximetrişti care au autorizaţie pe Ilfov. Atribuţia noastră este să exploatăm ceea ce vedem la faţa locului. Dacă are permis, dacă are autorizaţie, dar nu putem afla ce dispecerat are, la care este conectat“, a declarat Călin Lupşa, comisar-şef la Poliţia Capitalei.

Nimeni din conducerea „Modern” nu a putut fi contactat ieri.

„Nici noi, cei de la Camera Taximetriştilor, nu l-am găsit niciodată. Nu am reuşit să dăm de patronul firmei, să vobim cu el“, a spus Vasile Ştefănescu.

 „O altă cauză a creşterii pirateriei este neimplicarea în controale a poliţiei. Eu tot susţin idea că cineva îi anunţă cu privire la aceste controale. Dacă nu se fac controale mai des, dacă nu se aplică amenzi numărul celor „ilegali“ va ajunge să fie egal cu cel al taximetriştilor cu autorizaţie“, a mai spus Vasile Ştefănescu.


800 de taxiuri controlate şi 520 de sancţiuni

Poliţiştii de la circulaţie au făcut razie printre taximetrişti la începutul acestui an.

Au fost controlate 800 de taxiuri şi s-au dat în jur de 500 de amenzi.

„Au fost date amenzi totalizând 600.000 de lei. Printre cei sancţionaţi sunt şi taximetrişti din Ilfov care practică meseria în Bucureşti“, a declarat comisarul-şef de la Brigada Rutieră, Călin Lupşa. Gara de Nord ea fost pe locul întâi în clasamentul punctelor controlate de taximetriştii-pirat, urmând aeroportul Băneasa, mallul Vitan şi magazinul Bucur Obor.


„Noi am făcut deja o adresă către Primărie în luna noiembrie, în care am trecut numele a peste 100 de taximetrişti-pirat şi nu s-au luat niciun fel de măsuri“, Vasile Ştefănescu, Preşedinte Camera Taximetriştilor

image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite