Zgonea: Înainte aveam medici şi nu aveam posturi. Acum, am deblocat posturile, dar au plecat 1.600 de medici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul conferinţei referitoare la finanţarea Sănătăţii pentru anul 2013 de marţi, 30 octombrie, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a atras atenţia asupra paradoxului în care se află sistemul de sănătate publică din România şi asupra celei mai mari probleme din acest sector: exodul medicilor în ţările vestice.

În opinia lui Valeriu Zgonea, faptul că medicii români pleacă din ţară imediat după terminarea facultăţii reprezintă principalul semnal de alarmă că sistemul medical nu mai poate funcţiona în formula actuală. Potrivit acestuia, nu mai puţin de 1600 medici au pelcat anul acesta din România.

Zgonea a mai declarat că, în urma unor discuţii cu un oficial britanic, în acest moment există aproximativ 4.100 de medici români care lucrează în sistemul din Marea Britanie, cu acte.Anul acesta, au fost deblocate posturile destinate medicilor rezidenţi în aparatul de stat, însă, paradoxul dureros al României este că, nu mai avem medici interesaţi de aceste posturi. Majoritatea acestora preferă oportunităţile pe care le oferă sistemele de sănătate din alte ţări mai dezvoltate.

“De 15 ani aşteptăm o îmbunătăţire a sistemului sanitar dar crizele se tot repetă“

În opinia sa, fi lipsa unui mecanism de evaluare a rezultatelor măsurilor guvernamentale luate sunt cauza haosului din sistemul naţional.
“Obiectivul tuturor componentelor sistemului sanitar ar trebui să fie creşterea speranţei de viaţă a românilor, dar şi a anilor de viaţă fără boală” a concluzionat acesta.

Finanţările ţintite, soluţia noastră

Raed Arafat, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a declarat că Guvernul s-a gândit la unele soluţii pentru aceste grave probleme ale sistemului de sănătate din România. Potrivit acestuia, subfinanţarea sistemului poate fi remediată prin alocarea unor resurse focusate: “Spre exemplu nu avem bani pentru cele 400 de spitale din România aşa că în primii doi ani să se aloce fonduri pentru echipamente în special pentru cele din linia întîi, iar doi ani pentru cele care rezolvă probleme strict judeţene, ar alţi doi ani pentru cele care rezolvă probleme de sănătate locală. În paralel se vor derula şi investiţii ale autorităţilor locale”. Ca exemplu eficient al acestei metode, Arafat a menţionat că în urma unei astfel de investiţii, rata mortalităţii infantile a scăzut de la 13% la 7 % în numai doi ani.

Referitor la exodul medicilor, secretarul de stat a declarat: . ”Mulţi medici plecă şi din cauza sistemului care nu îi lasă să îşi dezvolte cariera. În 2007 rata de părăsire a sistemului de rezidenţiat la Medicina de Urgenţă era de 80%.”

Potrivit acestuia rezidenţii din România nu puteau anticipa ce vor face cu exactitate după terminarea programului, iar în urma iniţierii de către Ministerul Sănătăţii a unui program de educare, rata de abandonare a reidenţiatului în medicina de urgenţă a scazut sub 15% în acest moment

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite