Dezastru urbanistic: În Piaţa Universităţii a apărut un gard de sârmă care împrejmuieşte toată zona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inima Capitalei, Piaţa Universităţii este imprejmuită de o săptămână de un gard din plasă de sârmă, înalt de mai bine de 2 metri. Această măsură a municipalităţii îi nemulţumeşte pe majoritatea bucureştenilor şi sporeşte disconfortul vizual din zona centrală. 

Trotuarele din dreptul Teatrului Naţional şi al fântânii de la Arhitectură au fost împodobite săptămâna aceasta cu nişte garduri din plasă metalică înalte de mai bine de doi metri. Conform reprezentanţilor municipalităţii, măsura de a delimita spaţiul carosabil de cel pietonal prin aceste garduri, a fost aprobată pentru că, în mai puţin de două săptămâni, Primăria Municipiului Bucureşti va începe reabilitarea celor două trotuare. Astfel, trotuarul de beton va fi spart şi înlocuit cu piatră cubică.

Până atunci, bucureştenii au parte de un peisaj dezolant la Kilometrul Zero al Capitalei. Pe lângă şantierul parcă interminabil din faţa Universităţii, unde se construieşte viitoarea parcare subterană, aceste garduri de sârmă sporesc disconfortul vizual din inima Capitalei.

Bucureştenii au reacţionat deja împotriva acestui ţarc şi, zilele trecute, a apărut un mesaj pe care se putea citi: “Bun venit în lagărul lui Oprescu”. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite