Parcul Operei a fost complet renovat. Vino să descoperi povestea Dâmboviţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii iubitori de o plimbare în mijlocul naturii sunt aşteptaţi în cel mai modern parc din Capitală - Parcul Operei. Redeschis în această primăvară, spaţiul verde de lângă Facultatea de Drept se distinge prin elemente peisagistice inedite care-i conferă un caracter de unicitate.

Aleile Parcului Operei au fost refăcute, vegetaţia a fost salvată şi reamenajată peisagistic, au fost amplasate bănci, însă ceea ce îi conferă autenticitate este povestea râului Dâmboviţa. Parcul Operei are o poveste cu atât mai interesantă cu cât, prin mijlocul lui, trecea cu mulţi ani în urmă cursul râului Dâmboviţa.
 
Ţinând cont de acest aspect, specialiştii Primăriei Sectorului 1 au găsit o soluţie unicat în România: vechiul curs al râului a fost marcat printr-un culoar pietonal, mărginit de o boltă de aluni, de-a lungul acestui traseu fiind montat mobilier urban unicat în ţară. De asemenea, culoarul a fost marcat de un panou pe care scrie legenda populară a Dâmboviţei. Proiectul se numeşte "Memorialul Dâmboviţa".
 
„Avem nevoie de aer, avem nevoie de verde! De aceea, spaţiile verzi au fost şi vor fi în continuare o prioritate pentru administraţia pe care o conduc. Rezultatele acestui program de înverzire a Sectorului 1 se văd deja: în această zonă administrativă există în prezent o medie considerabil mai mare de spaţiu verde pe cap de locuitor decât în toate celelalte sectoare ale Capitalei”, afirmă Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
 
Tot în parcul de 3,5 hectare, a mai fost amenajată o fântână arteziană, în apropierea aleii pietonale. În jurul acesteia,putem găsi puținii copaci seculari care au supraviețuit în București din perioada de înflorire a Micului Paris. În curând, în Parcul Operei vor fi montate mai multe panouri de informare istorică și culturală, dar și mai multe sculpturi.
 
Primăria Sectorului 1 a mai amplasat în parc aparate de joacă pentru copii și aparate de fitness pentru adulţi, unde vizitatorii pot face exerciţii fizice în aer liber, gratuit, pe baza conceptului de grădină “în mişcare”. În plus, de-a lungul culoarului pietonal a fost montat mobilier urban cu un design diferit, constând în 100 de bănci și 50 de coșuri de gunoi. Totodată, a mai fost amenajată o pădure grădinărită cu peste 200 de arbori şi aproape 800 de arbuşti, au fost reamenajate căile de acces pentru promenadă și a fost plantată vegetaţie nouă constând în flori şi papură sălbatică.
 
 
 
 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite