Cristina Ţopescu, mărturii din temniţele securităţii: "Când se încheia un mandat de arestare mi-era frică să nu primesc un altul, şi-l primeam"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristina Ţopescu a povestit într-un interviu televizat despre experienţa prin care a trecut cu câteva luni înaintea revoluţiei din 1989 când a fost închisă pentru trei luni şi cinci zile 

Vedeta TV a povestit, vizibil emoţionată, experienţa cumplită a celor trei luni şi cinci zile în închisorile comuniste, fiind anchetată şi închisă după ce a încercat să treacă graniţa spre vest, pentru a ajunge la mama ei, grav bolnavă în acea perioadă, în Germania. 

"Trei luni şi cinci zile, pentru mine, chiar dacă au fost şi momente grele, au fost o experienţă. Dacă până atunci credeam că sunt o tânără sensibilă şi chiar labilă, mi-am dat seama că nu era aşa şi că pot să rezist la orice fel de încercare", a spus Cristina Ţoprescu la RTV

Cristina Ţopescu a mai povestit şi despre teroarea constantă la care era supusă din partea securităţii, datorită statutului de “persona non grata” pe care tatăl său îl avea în faţa comuniştilor. Aceasta era anchetată în continuu de ofiţerii securităţii dar, dorinţa de a nu îşi face părinţii de ruşine a ajutat-o să treacă peste presiunile regimului communist.

"Eram anchetată de Securitate tot timpul. Tatăl meu a avut foarte mult de suferit din cauza lor şi am avut o ambiţie de a nu mă lăsa doborâtă în faţa lor. Ştiam că mi se întâmpla asta pentru că sunt fiica tatălui meu şi pentru că tatăl meu avea problemele pe care le avea şi era persona non grata în perioada aceea. Voiam să nu îmi fac de ruşine tatăl, să îl apăr, să arat că din dragoste de mamă faci orice, inclusiv încerci să fugi din ţară şi am vrut foarte mult să nu renunţ la demnitatea mea. M-am gândit mereu că o sa ies din închisoare şi o să fiu mai puternică şi că ei nu sunt mai puternici decât mine şi nu o să mă doboare", a mai povestit vedeta TV.

“Pe 19 decembrie eram eliberată iar pe 21 eram la Universitate, la Revoluţie”

Acum, la mai bine de 22 de ani de la această experienţă marcantă, Cristina Ţopescu spune că această experienţă a ajutat-o să conştientizeze adevărata valoare a libertăţii unui om. "Llibertatea, cred eu, este la fel de importantă ca şi sănătatea. Eu am ieşit de acolo pe19 decembrie, pe 21 deja începuse revoluţia în Bucuresti, în 1989, şi am ieşit pe străzi cu sentimentul acela de eliberare din toate punctele de vedere",

Citeşte şi Cristina Ţopescu: „Am ieşit din închisoare mai puternică“

Acum un an, Cristina Ţopescu a mai povestit despre experienţa trăită în temniţele securităţii, într-un interviu acordat reporterilor “Adevărul” Întrebată cum au schimbat-o cele trei luni petrecute în patru centre de detenţie comuniste şi despre teroarea constantă la care era supusă, moderatoarea ştirilor de la ora 6 declara:

“Sigur că mi-a fost frică şi când am plecat peste graniţă. Dar gândul că trebuia să-mi văd mama, care era bolnavă, mi-a dat curaj. Mi-a fost frică şi în închisoare, de fiecare dată când se încheia un mandat de arestare mi-era frică să nu primesc un altul, şi-l primeam. După care îmi spuneam că trebuie să rezist, că nu am voie să cedez, cu atât mai mult în faţa unor miliţieni şi securişti care îmi terorizau familia şi tatăl de mult timp. Am ieşit din închisoare infinit mai puternică decât am intrat. Sau infinit mai conştientă că toţi suntem puternici, de fapt, dacă vrem”.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite