Sfaturile unui spaniol din Bilbao care locuieşte în Bucureşti pentru conaţionalii lui: "Uitaţi clişeele învăţate acasă! Bucureştiul este un oraş foarte prietenos"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un spaniol din Bilbao care locuieşte de cinci ani în România, Iñaki Alcaine Uriarte, a oferit într-un interviu pentru eitb.com sfaturi fanilor din Spania veniţi la Bucureşti pentru finala Ligii Europa, precizând că este încântat de viaţa aici şi că suporterilor nu le va fi greu să primească ajutor.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani le-a recomandat fanilor să folosească taxiurile şi a mai spus că, în funcţie de cât îşi propun să cheltuiască, spaniolii au tot felul de oportunităţi în Bucureşti.

"Bucureştiul este un oraş mare şi are de toate. Dacă vrei să cheltuieşti bani mulţi sunt multe localuri, restaurante, cluburi de prim nivel şi scumpe pe măsură, dar dacă vrei ceva mai normal, preţurile sunt atractive. Pe de altă parte sunt sigur că în ziua finalei totul va fi puţin mai scump decât de obicei, însă oricum nu va fi o scumpire alarmantă. Cei care vor închiria o maşină să fie foarte atenţi, în Bilbao suntem obişnuiţi să conducem cu 78 de kilometri pe oră pe A-8, iar în Bucureşti se conduce destul de agresiv. Eu personal recomand taxiurile, care sunt multe şi foarte ieftine. Este important să se uite la preţul afişat pe portieră şi să îi ceară şoferului să dea drumul la aparat, pentru că sunt şi unii taximetrişti care nu vor asta şi negociază tariful înainte de călătorie. O cursă de la aeroport până în centrul oraşului nu ar trebui să coste mai mult de 100 de lei şi traseele în oraş chiar dacă ne păcălesc ar trebui să fie de mai puţin de 50 de lei", a explicat Uriarte  într-un interviu pentru eitb.com.

"Viaţa în Bucureşti este plăcută"


"România este o ţară care ne-a oferit multe oportunităţi pentru care trebuie să îi fim recunoscători. În ceea ce priveşte viaţa noastră aici, adevărul este că sunt încântat. Soţia mea Ana este din Bucureşti, iar acum sunt şi eu într-o oarecare măsură. Este o viaţă plăcută şi oferă experienţe pe care nu le-aş fi putut trăi la Bilbao. Câteodată îmi lipesc familia, prietenii, marea... Astfel că vă imaginaţi ce înseamnă pentru noi această finală.

Ca peste tot, sunt oameni minunaţi şi oameni mai puţin drăguţi, dar în general sunt mândri şi încântaţi că finala Ligii Europa se joacă în oraşul lor, astfel că sper că fanii vor fi primiţi foarte bine. În plus, cei care vin aici vor fi surprinşi de numărul mare de persoane care vorbesc spaniola şi engleza, nu va fi dificil să primească ajutor din partea localnicilor. Este cum se întâmplă la noi la Bilbao, dacă le spunem că Bucureştiul este frumos şi că ne place aici ajutorul şi feţele binevoitoare se înmulţesc", a spus Uriarte.

Întrebat dacă fanii spanioli trebuie să fie atenţi la câini, el a răspuns: "Prostii, aceasta nu este o problemă".

Finala Ligii Europa, dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, se va disputa miercuri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti, şi va fi transmisă în direct de Pro TV


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite