Decizia CNA de înjumătăţire a licenţei pentru OTV până pe 29 mai OTV, anulată în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Diaconescu a mai înregistrat o victorie în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului. Postul OTV va avea dreptul să emită şi după data de 29 mai. CAN a declarat că va face recurs

Curtea de Apel Bucureşti a anulat decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) prin care licenţa audiovizuală a postului OTV a fost înjumătăţită până la data de 29 mai, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX avocatul OTV Cătălin Fenechiu.

Potrivit acestuia, Curtea de Apel Bucureşti a dispus anularea deciziei CNA numărul 196 din 24 aprilie, prin care Consiliul redusese pentru a treia oară licenţa televiziunii, până la data de 29 mai 2012. "Astăzi, la ora 16.00, instanţa s-a pronunţat şi a anulat cea de-a treia decizie a CNA".

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat, miercuri, că CNA va face recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti. "Aşteptăm motivarea instanţei pentru a face recurs", a spus Popescu.

Decizia de miercuri a instanţei vine după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 11 mai, şi solicitarea OTV de suspendare a primei decizii a CNA de înjumătăţire a licenţei televiziunii lui Dan Diaconescu, până la data de 28 septembrie 2012, după cum a declarat la momentul respectiv avocatul Cătălin Fenechiu.

În schimb, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a precizat atunci pentru MEDIAFAX: "Este vorba doar de o suspendare a deciziei CNA şi nu de anularea ei. Aşteptăm motivarea instanţei pentru a face recurs în cel mai scurt timp. Oricum emisiunea care ridica cele mai multe probleme, respectiv emisiunea domnului Dan Diaconescu, va fi retrasă din grila postului începând cu data de 17 mai, aşa cum ne-a notificat administratorul judiciar al societăţii Ocram Televiziune SRL (societatea care deţine licenţa OTV, aflată în insolvenţă, n.r.). În continuare, o să ne judecăm pe fond, unde sperăm să obţinem o confirmare a deciziei CNA", a declarat Răsvan Popescu.

Pe de altă parte, înainte de decizia instanţei de miercuri, 23 mai, Acsis Solv IPURL, administratorul judiciar al SC Ocram Televiziune SRL, care deţine licenţa audiovizuală a OTV, solicitase deja CNA prelungirea licenţei televiziunii, care urma să expire pe 29 mai, după cum au declarat în 18 mai, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Consiliului.

Cererea de prelungire a licenţei OTV a fost depusă la CNA pe 9 mai, de Acsis Solv IPURL, administratorul judiciar al SC Ocram Televiziune SRL, societatea aflându-se în insolvenţă.

CNA a înjumătăţit în mai multe rânduri licenţa OTV, pentru că televiziunea a difuzat publicitate electorală la Partidul Poporului Dan Diaconescu în afara perioadei de campanie, astfel că postul mai putea emite doar până la data de 29 mai 2012. Şirul de sancţiuni de înjumătăţire a licenţei audiovizuale a OTV aplicate recent de CNA este fără precedent în istoria Consiliului.

În mod normal, licenţa audiovizuală a OTV ar fi expirat pe 1 aprilie 2013. Pe 27 martie 2012, însă, CNA a hotărât să o înjumătăţească până la data de 28 septembrie 2012.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite