Artificii şi petarde la vânzare în complexul Europa. “Câte vreţi? Că vă fac reducere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Produse pirotehnice interzise prin lege se găsesc cu duiumul la vânzare în Complexul Europa. Vânzătorii şi-au făcut provizii mari de petarde, pocnitori şi artificii de toate felurile pentru că în această lună vor fi la mare căutare. Reporterii Adevărul au negociat cu traficanţii de artificii preţurile pentru produsele pirotehnice, iar vânzătorii ne-au asigurat că au orice cantitate.

De cum am intrat în complex, primul vânzător de tarabă întrebat dacă ştie de unde putem cumpăra petarde ne îndrumă sigur pe el: „Mergeţi în capăt, unde se înfundă aleea. O să auziţi acolo că vă şoptesc vânzătorii „bomba, bomba””. Am mers după indicaţii şi, într-o zonă în care tarabele erau închise, mai mulţi indivizi păreau că pierd vremea pe alee. Ne apropiem şi întrebam în şoaptă, conspirativ, de petarde. Ne măsoară din cap până în picioare şi încep să zâmbească. „Sunteţi de la Secţie? Aţi venit să ne luaţi marfa?”

“Câte vreţi?”

Îi convingem cu greu că nu suntem poliţişti şi că vrem să cumpărăm artificii şi pocnitori, iar pentru asta a trebuit să le spunem că suntem din provincie. Şi ca să înţeleagă faptul că suntem clienţi serioşi, le-am spus că vrem o cantitate mare. „Vrem să luăm mai mult. O mie de cutii cu petarde şi o mie cu artificii”. Când au auzit şi ce afacere urmează să facem, vânzătorii au riscat totul. „Dacă sunteţi de la Secţie, o să ne luaţi marfa... Hai cu mine”, se decide o femeie care abia aştepta să încheie tranzacţia. După câteva zeci de metri, o altă femeie intră în vorbă. Se pare că e parteneră cu cea care vroia să ne vândă marfa. Suspicioasă, se oferă să stea cu noi pe loc, timp în care colega ei urma să aducă mostre şi apoi să negociem preţul. În scurt timp a revenit, dar nu cu pedarde şi artificii, ci cu un tinerel mai tuciuriu. Era negociatorul, după cum urma să constatăm. “Câte vreţi?”, ne întreabă direct. “Ce preţuri ai?”, încercăm noi o negociere dură. I-am spus ce marfă vrem: 1.000 de cutii cu petarde şi 1.000 cu artificii cu trei focoase”.

"Ai cantităţile? Sau vorbim degeaba?”

Cantitatea nu era industrială, dar tânărului i s-a putut citi bucuria în ochi că face o tranzacţie importantă. „Petardele le dau cu 250 de lei baxul, care are 240 de cutii. Pentru că iei mai multe, îţi las la 220 de lei baxul. Artificiile sunt 400 de lei baxul, care are 80 de cutii. Pentru tine, le las la 350 de lei”, lasă de la el vânzătorul. Fac repede calculele şi ajung la un total de 2.280 de lei pentru câte patru baxuri din fiecare, după care mă arăt nemulţumit. Mi se pare că pot să obţin un preţ mult mai bun. „Am şi alte feluri, mai multe variante”, mă îmbie tânărul Traficant, simţind că poate încheia tranzacţia zilei. „Mă, dar ai cantităţile? Sau vorbim degeaba?”, verificăm noi dacă depozitul este plin şi putem continua negocierile. Mă asigură că are marfă multă, după care îi spun că pe cele opt baxuri cu petarde şi artificii îi dau 1.900 de lei, însă ma refuză din start. „Nu se poate. Ar însemna să ies în pierdere”. În jurul nostru începuseră să mişune tot felul de indivizi, care mai de care mai dubios. Am zis că e momentul să ieşim din negocieri. Am inventat pe loc un prieten care ne aştepta la maşină şi cu care trebuia să ne sfătuim. Traficantul parcă nu vroia să ne scape din mână. S-a oferit să ne conducă la prietenul nostru cu maşina, pentru ca apoi să ne întoarcem şi să încărcăm deja marfa.

Afacerea se desfăşoară nestingherită, iar traficanţii se tem de autorităţi, dar controalele sunt rare şi “anunţate”. “Nu putem sa-i controlăm 24 de ore din 24, dar cu siguranţă vom intensifica controalele pentru că se apropie sărbătorile şi se stie că se face comerţ ilegal cu produse pirotehnice”, au declarat reprezentanţi ai Gărzii Financiare Bucureşti

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite