Zi de contestaţii la Titularizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aseară au fost afişate contestaţiile la Examenul de Titularizare din Capitală şi imediat candidaţii au început să depună contestaţii. Contestaţii se pot depune şi astăzi, toată ziua, urmând ca mâine să aibă lor reevaluare iar miercuri, 21 iulie, să se afişeze rezultatele finale.

Peste 3.300 de candidaţi din Bucureşti la Examenul de Titularizare au aşteptat aseară cu sufletul la gură rezultatele concursului ce a avut loc în 14 iulie. Ei au aflat abia în jurul orei 20.30 ce note au obţinut, cu aproximativ cinci ore mai târziu faţă de termenul la care ar fi trebuit să fie afişate. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) au spus că întârzierea a fost cauzată de unele probleme tehnice.
Majoritatea participanţilor au luat note de 7, nota minimă care le permite să ocupe un post în învăţământ.

Imediat după ce au văzut notele, unii candidaţi au început să depună contestaţii. „Contestaţiile au avut loc aseară şi continuă şi astăzi. În seara acesta putem afla câţi au depus contestaţii. Mâine vor avea loc reevaluările iar miercuri, 21 iulie, vor fi afişate rezultatele finale”, a spus inspectorul Marian Banu, purtătorul de cuvânt al ISMB.

645 de posturi şi 3.300 de candidaţi


Peste 3.300 de candidati din cei 4.366 care au depus dosar pentru concursul de titularizare, au fost validaţi de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) pentru a participa la testul din 14 iulie. În Capitală sunt 645 de posturi titularizabile dintre care aproape jumătate sunt doar pentru educatoare şi alte 2.918 de posturi sunt netitularizabile.
Cea mai mare concurenţă a fost la disciplinele română, chimie, matematică, engleză, franceză, geografie, biologie, unde au fost scoase la concurs între 3 şi 7 posturi.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite