Ultimul week-end la Lăptăria lui Enache

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul club din Capitală şi terasa sa, „La Motoare“, se vor închide din cauza lucrărilor de reabilitare la Teatrul Naţional Bucureşti. Reprezentanţii clubului speră ca Lăptăria să-şi redeschidă porţile anul acesta, dar la altă adresă.

Unul dintre simbolurile boemiei bucureştene, Lăptăria lui Enache, şi terasa „La Motoare“ vor fi închise în umătoarele 28 de luni, pe perioada lucrărilor de consolidare la Teatrul Naţional Bucureşti.

„Vineri seară a fost ultimul concert din Lăptărie aşa cum o ştim cu toţii, cel al trupei Omul cu Şobolani. Sperăm să revenim cât de curând şi să redeschidem Lăptăria în altă locaţie. Acum suntem în căutarea unui spaţiu care să respecte standardele noastre şi să ne permită să facem seri de teatru şi concerte. Eu cred că nu contează locul ci contează ca oamenii care se vor aduna în locul respectiv să fie de calitate“, ne-a spus George Pîrvan, unul dintre reprezentanţii Lăptăriei.


Aşteptaţi la lichidarea stocului

Clubul va fi închis definitiv joi, 24 martie, şi până atunci bucureştenii mai au unde să să bucure de muzică bună şi de teatru. Marţi va avea loc premiera unei piese de teatru mult-aşteptată de iubitorii genului, „Ce ne spunem când nu ne vorbim“, un spectacol ce redă cu umor nesfârşitul conflict dintre raţiune şi inimă.

image

Sâmbătă seară la "Lăptăria lui Enache. Foto: Lucian Muntean

Reprezentanţii Lăptăriei mai spun că aceste ultime zile din viaţa „Lăptăriei aşa cum o ştim“ vor fi mai savuroase ca oricând. „Cu puţină nostalgie dar şi cu gânduri bune de viitor, îi invităm pe toţi prietenii să vină să lichidăm stocul“, ne-a mai spus George.


Muzicieni care au făcut istorie


Pe scena clubului au urcat de-a lungul anilor nume mari din muzică, în special din rock şi folk. 
Joan Baez, Pasărea Colibri, Mircea Tiberian, Anca Parghel, Gyuri Pascu, Compact, Sarmalele Reci, A.G.Weiberger, Harry Tavitian, Nicu Alifantis, Holograf, Iris, Johnny Răducanu, Vama Veche, Zdob și Zdub, Cargo sau Luna Amara sunt numai câteva dintre capetele de afiş care au umplut până la refuz atât Lăptăria cât şi terasa „la Motoare“, în timpul verii. 

image

Terasa "La Motoare". Foto: Arhivă.

Nu este pentru prima dată când Lăptăria îşi schimbă locaţia. Laptaria lui Enache dateaza din anii 1920 şi vechea locaţie era pe strada Bărărţiei la numărul 37 şi era locul de întâlnire al artiştilor din Bucureşti. Prima Lăptărie s-a închis în 1931. Clubul a fost reînfiinţat la etajul patru al Teatrului Naţional în urmă cu 18 ani, şi a preluat moştenirea vechii Lăptării, aceea de a anuna la un loc artişti şi mari iubitori ai frumosului.


TNB va purta din nou pălăria lui Caragiale

Teatrul Naţional va intra în consolidare şi modernizare, lucrările, care se vor întinde pe durata a cel puţin doi ani şi jumătate, vor viza demolarea unor spaţii din clădire şi construirea altora noi, urmând să fie finanţate cu o sumă de circa 40 de milioane de euro.
Noua faţă a TNB se va întoarce la planurile iniţiale, din 1937, când pălăria lui I.L. Caragiale reprezenta acoperişul teatrului.

Proiectul vizează, potrivit proiectului Ministerului Culturii şi Cultelor, transformarea clădirii într-un centru de larg interes cultural, deschis de dimineaţa până seara târziu. Viitorul TNB mobilul va găzdui teatru, muzică, dans contemporan, artele vizuale, săli expoziţionale, librării, cafenea. Pe acoperişul clădirii TNB va exista un amfiteatru în aer liber iar majoritatea instalaţiilor clădirii vor fi refăcute.





București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite