Tudor Chirilă, despre proces: „În asemenea momente eşti foarte singur“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul Tudor Chirilă, fost component al trupei „Vama Veche", a postat pe blogul său viziunea sa asupra deciziei instanţei de a nu mai interpreta melodiile fostei sale formaţii. El va trebui să achite şi suma de 15.000 de euro pentru despăgubiri şi cheltuieli de judecată.

Acesta spune că întotdeauna, un proces implică două percepţii: una obiectivă şi una sentimentală. „Obiectiv, nu pot accepta să-mi răscumpăr munca. Sentimental, în aceste moment eşti foarte singur", a spus Tudor Chirilă.

Artistul a mai precizat că nu îşi va urla nedreptatea în presă şi nici nu va da vina pe justiţia română pentru această decizie. De asemenea, el spune că în justiţie contează doar actele şi nu faptele din spatele lor, chiar dacă acestea pot fi demonstrate. „N-are rost să spun că am scris toate textele cântecelor. Nu sunt revoltat acum. Sunt îndurerat şi atât", spune cu tristeţe cântăreţul.

Tudor Chirilă a avut şi un sfat pentru tinerii care vor să se apuce de muzică, sfătuindu-i să se bucure din plin de primul lor concert, pentru fiecare reuşită şi să împartă totul ca fraţii. „Dacă aş fi extrem de furios v-aş spune să semnaţi contracte între voi şi să vă înscrieţi compoziţiile exact aşa cum au fost făcute. V-aş mai spune să vă delimitaţi clar obligaţiile şi drepturile în cadrul trupei. Dacă v-aş spune asta. Aş fi însă cel mai mare IDIOT", a mai afirmat artistul.

În final, Tudor Chirilă precizează din nou că durerea este mare, dar promite că nu va renunţa şi va încerca să-şi redobândească dreptul de a interpreta piesele la care a muncit şi ale căror versuri le-a scris. „Am să ies puţin, acum. După ziua de azi am nevoie de o plimbare. Şi de puţină iubire pe care s-o respire", a încheiat acesta.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite