Bucureşti: Traian Băsescu participă la ceremonia IN-MEMORIAM de la Catedrala Sfântul Iosif

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu este prezent, la oficierea Sfintei Liturghii de către preoţii Catedralei romano-catolice Sfântul Iosif, slujba fiind ţinută în memoria victimelor accidentului aviatic în care şi-a pierdut viaţa şi preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, informează Mediafax.

Preşedintele este însoţit de Prima Doamnă, Maria Băsescu.

La slujbă mai sunt prezenţi miniştrii Teodor Baconschi, Mihail Şeitan, consilieri prezidenţiali, ambasadorii Poloniei (împreună cu soţia), Statelor Unite, Elveţiei.

"Biserica catolică locală din România, prin Arhiepiscopia romano-catolică de Bucureşti, îşi exprimă solidaritatea cu poporul polonez în aceste momente tragice în care şi-a pierdut viaţa preşedintele ţării, Lech Kaczinsky împreună cu multe personalităţi publice de prim rang", se spune într-un comunicat de presă, remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

Un avion Tupolev 154, la bordul căruia se afla preşedintele polonez Lech Kaczynski, s-a prăbuşit, sâmbătă, la aterizare într-o pădure din apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei, provocând moartea tuturor persoanelor aflate la bord.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite