Bucureşti: Reportaj din "cavoul de pe şine"

Deasupra staţiei de metrou „Republica“ se încovoaie două linii de tren năpădite de buruieni şi gunoaie, ce taie calea dintre uzinele Faur şi gura de metrou. Solitară, lângă ele, se ridică Halta Titan Sud, care în vremurile comuniste purta numele de 23 August. Trenul face două ceasuri până la Olteniţa, singura destinaţie pentru care impiegatul ridică paleta de plecare din halta din estul Capitalei.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Halta Titan Sud a fost construită în 1985 pentru a deservi navetiştii de pe ruta Bucureşti - Olteniţa, care munceau la fostele uzine Malaxa. Din anul 1998, etajul clădirii este locuit de o parte din cei câţiva angajaţi. Astfel, adesea atârnă, alături, drapelul zdrenţuit şi decolorat sau rufăria pusă la uscat în gospodăria ceferiştilor. Halta are acum doar şase angajaţi, speriaţi de restructurările anunţate. Ei asigură circulaţia trenurilor personale 8081, 8082, 8061 şi 8062, adică cele două curse dus-întors pe ruta Bucureşti Titan Sud - Olteniţa. „Acum 10-15 ani, până să se închidă fabricile, pe aici treceau 16 trenuri pe zi, acum trec un sfert, adică patru. Odată eram şi noi gară, acuma ne-au tot luat din grade şi ţinem de halta Căţelu", spune un angajat al haltei.
Primul tren pleacă la semnalul impiegatului, fără a mai fi anunţat, la ora 8.45. Activitatea gării începe însă la ora 6.00 dimineaţa, când soseşte primul tren de la Olteniţa. De asemenea, pe cele două linii mai trec vagoanele unui operator industrial.

8.30 - Personalul 8081, manevră de întoarcere
Cu bagaje sau fără, pe peron şi în mizera sală de aşteptare s-au adunat navetiştii de îndată ce s-a făcut ceasul 8.00. Au ieşit din tura de noapte şi picotesc pe sacoşele de rafie pline cu te-miri-ce aşteptând sosirea „şandramalei feroviare", aşa cum numesc ei personalul de Olteniţa.

O locomotivă DIESEL cu motor elveţian Sulzer, fabricată la Electroputere Craiova în 1972, apare uriaşă din colţul haltei, aproape de 8.30, cărând după ea cu un şuierat ascuţit de roţi, patru vagoane albastre, ruginite şi fără căldură. Lasă în urmă coloana de maşini oprite la Crucea Sfântului Andrei şi intră trufaşă în haltă. Soseşte fără călători de la Gara Obor; aici face doar manevra de întoarcere, se încarcă şi porneşte pufăind.

Casa se deschide cu puţin timp înainte de sosirea trenului, iar bilet îşi iau doar cei zeloşi sau cei care merg prima dată cu personalul 8081. Până la Olteniţa biletul costă 5,4 lei, iar naşul poţi să-l cumperi chiar şi cu un leu. Reprezentanţii Regionalei CFR Bucureşti declară un flux de aproximativ 1.000 de călători pe lună, ceea ce ar însemna doar numărul celor care îşi cumpără bilet pentru una dintre staţiile de pe acest traseu.

„Cavou pe şine"
Odată tras la linie trenul, se umple dintr-o dată peronul. „Şandramaua" se pune în mişcare la ora 8.45, iar până la Cernica, prima staţie, viteza maximă de rulare este de aproximativ 15 km/h. Până la Olteniţa sunt 62 de kilometri, iar timpul de parcurgere este de 120 de minute. Navetiştii s-au obişnuit şi cu mizeria din vagoane, şi cu frigul, dar şi cu viteza foarte mică. Ei numesc, în glumă, trenul care îi duce la serviciu în Capitală „cavou pe şine", „sicriu feroviar" sau „şandrama feroviară". „Puţine vagoane au băgat azi-dimineaţă", apreciază Ionel, un navetist din Budeşti, încercând o discuţie cu o tânără ochioasă ce ieşise din tura de noapte de la barul unde lucra.

Calea de 62 de kilometri s-ar putea împărţi în două mari postate de drum. Prima ar fi a navetiştilor care lucrează în Bucureşti şi care golesc trenul cam după o oră de călătorie. Locul lor este luat de cei care merg cu treburi la târg, în Olteniţa. „Populaţia" trenului este variabilă, puţini sunt cei care merg de la un capăt la altul al traseului.

Vagonul troian
„Cu cine eşti, bre?", „Cu Florea Gheorghe, cu Bibanu'. George a plecat. S-a supărat că nu i-au dat ăştia banii şi şi-a dat demisia. Acu' s-a reglementat, zilele astea ne dau banii şi pe luna trecută", discută doi consăteni care s-au găsit în acelaşi vagon. Locuitorii acestei mari comunităţi pe şine se ştiu toţi între ei, chiar dacă sunt din localităţi diferite. În hurducăiala trenului îşi povestesc necazurile sau discută politică şi fotbal. Abţiguiţi deja, bărbaţii scot din servietele „de lucru" câte o sticlă de bere de un litru pe care o trec de la unii la alţii. „Auzi, bre ţigane, de aici ai furat tu fier atunci când a venit poliţia la tine?", întreabă o femeie ageră pe vecinul său, Vali, în timp ce trenul străbătea moşnegeşte câmpurile din Valea Roşie, pline de gunoaie ce leagă Curcaniul de Olteniţa. Izbucneşte într-un râs isteric, apoi îşi acoperă faţa cu mâinile. „Doamne, încet mai merge trenul acesta!", exclamă femeia.

„Aici s-a văzut?"
Conductorul de tren e un bărbat făcut, negricios, cu spatele lat, ce trece ţanţoş cu teancul de bani în mână printre banchetele rufoase. Chipiul e tras pe ochi, iar fălcile îi sunt conturate cu o barbă subţire ce se termină într-o mustaţă tremurândă, cât un fir de aţă. Îi sticleşte zâmbet de alamă de fiecare dată când ia bancnotele de câte un leu şi pune la chimir. Tacticos, scuipă pe degete şi se apucă de numărat pentru a da restul, dacă este cazul. „Aici s-a văzut?", întreabă calm şi parcă întinde mâna, din instinct. „Zi-i că s-a văzut!", îi şopteşte printre dinţi o femeie bărbatului ei ce şedea pe bancheta din faţa ei. „Ce să zică? Că s-a văzut?", râde zeflemitor şeful de tren şi ia cei doi lei întinşi timid de bărbat.

„Chiolhanul" controlorilor
Gara din Olteniţa zace în praf, frunze uscate şi uitare. Câţiva acari scapă de povara necazurilor, destăinuindu-se unii altora pe o bancuţă lipită de peretele biroului de mişcare. Un anunţ scris pe un dos de foaie de parcurs e atârnat de-o sfoară în geamul sălii de aşteptare. „Stimaţi călători, în perioada 23-28 noiembrie, casiera de serviciu este în concediu de odihnă. Biletele vor fi procurate de la conductorii de tren". În tren, conductorul nici nu te întreabă unde mergi. Întinde mâna, tu întinzi banii şi afacerea e încheiată, mergi liniştit până la destinaţie şi nici vorbă de bilet.

Politica lui „du-te, mă, d-aici!"
Calea înapoi spre Capitală este lungă. De la fereastra plină de zoaie a trenului priveliştea este aceeaşi, de la Dunăre până în Capitală. O dâră de gunoaie însoţeşte garnitura de la Valea Roşie până la Cernica.

Două ceasuri de călătorie cu „şandramaua" nu e lucru de glumă. Vasile, Laurenţiu şi cu Fane sunt ceferişti. Se urcă liniştiţi în vagon la Valea Roşie şi se aşază fără grija controlorului. Discuţia ajunge, de la uşa care nu se închide decât trântită, la alegerile de dumincă. „Nici nu mă duc la vot! Dintre cancer şi SIDA eu n-am ce să aleg", exclamă hotărât Laurenţiu către tovarăşii săi de drum. „Da' duminica trecută ce-ai ales, bre Laurenţiule, gripa porcină?", îi răspunde zeflemitor Vasile, spre amuzamentul prietenilor. „Nicăieri în lumea asta nu s-a mai văzut stânga să conducă împreună cu dreapta!", continuă sigur pe sine Vasile. „Ba, e, în Germania!", spune în replică Laurenţiu. „Du-te, mă, d-aici! 'Tu-i mama ei de istorie!", înjură printre dinţi Vasile şi se întoarce spre fereastra vagonului, privind pierdut ce lasă trenul în urmă.

Restructurările de la CFR îi aprind pe cei trei amici. „Păi ce, bă, să mă dea pe mine afară, când la birouri la regională stau trei pe scaune, în birou? Una îţi dă hârtia, alta ţi-o semnează şi alta îţi pune ştampila! Să rezolve birocraţia şi pe urmă să mă dea pe mine afară", spune revoltat Vasile.

De la Cucuieţi încolo, timpul mai rabdă un ceas
Cucuieţii se întind pustii înaintea trenului deja obosit de-atâta cale. Într-un ceas garnitura albastră ajunge în Bucureşti, odată cu lăsarea întunericului. Personalul 8061 soseşte în staţie cu un ţipăt scurt. Peronul se umple din nou de navetişti care se risipesc îndată în gurile de metrou sau în staţiile de tramvai. Locomotiva DIESEL se desprinde de corpul său şi se pregăteşte pentru manevra de întoarcere.