Therion va cânta pentru sufletele românilor. Membrii trupei vor urca pe scenă cu stindardul dacilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul legendarei trupe suedeze de symphonic metal va avea loc mâine seară la Arenele Romane. Preocuparea acestora pentru mitologiile diverselor popoare nu mai este de mult un secret pentru ascultătorii muzicii lor de pretutindeni, iar simbolistica dragonului este o temă centrala pentru trupă.

După concertul clasic de la Bucuresti din 2006, care a fost o premieră europeană,Therion va aduce de data aceasta la Arenele Romane un element inedit, cu o semnificaţie deosebita pentru fanii din România. Ei vor urca pe scenă cu stravechiul stindard dacic Dracones. Steagul este o copie fidelă a vechiului stindard dacic, realizat de Asociaţia Terra Dacica Aeterna pe baza descrierilor istorice şi a frescelor de pe Columna lui Traian.

Stindardul dacilor reprezentă un dragon purtat în vârful unei suliţe, care scotea sunete înfricoşătoare atunci când era purtat în luptă. El este figurat pe  Columna lui Traian, iar romanii i-au dat denumirea de draco sau dracones. Acest dragon era format prin îngemănarea a două animale: capul de lup şi trupul de şarpe care sintetizează intregul simbolism zamolxian.

De la Eliade şi Iorga la Therion

În "De la Zalmoxis la Gengis-Han", Mircea Eliade avansează o interpetare a acestui simbol. Dupa N. Iorga,  balaurul din steagul dacic nu e doar un simbol animalic, ci esenţa credinţei strămoşeşti, purtând semnificaţia spirituală a celor două elemente: lupul şi şarpele-dragon.

Therion aduce în atentia iubitorilor muzicii lor legătura dintre spiritualitatea straveche şi mitologia nordică primordială (cultul lycantropic la daci / lupul Fenrir la nordici).

Suedezii revin în România pentru a prezenta noul material discografic intitulat "Sitra Ahra". Concertul va avea loc mâine seară de la ora 19.00 la Arenele Romane din Bucureşti, într-un cort special amenajat şi încălzit prin instalaţii de climatizare de mare putere, face parte din turneul "Sitra Ahra Tour 2010" şi va trece prin nu mai puţin de 25 de ţări, printre care şi România. În deschidere vor urca pe scena Loch Vostok - Suedia şi Leprous - Norvegia.


Despre Therion

Una dintre cele mai reprezentative nume ale scenei metal suedeze, formaţia Therion a fost înfiinţată în 1987 de către Christofer Johnsson. Deşi numele formaţiei provine din limba greacă, însemnând “Bestie” sau Antichrist, de fapt Therion se vrea a fi un omagiu adus albumului “To Mega Therion” al celor de la Celtic Frost.

De la trupa suedeză de puştani entuziaşti care lansau la începutul anilor ’90 albumul „Of Darkness” până la conceptul muzical-artistic dezvoltat astăzi de Christofer Johnsson, Therion a cunoscut numeroase schimbări şi transformări, dar a ramas mereu un nume aparte al scenei metal  mondiale şi al muzicii contemporane. Chiar la debut, death-metal-ul suedezilor a fost asezonat cu elemente socotite pe atunci avangardiste în cadrul genului, cum ar fi clapele sau părţile vocale clean. Componenţa se schimbă la fiecare album, singurul membru stabil rămânând Johnsson, care se ocupă de chitară şi voce, dar şi de orientarea stilistică şi de elaborarea conceptului ideatic.

După o experienţă doom, Therion a evoluat în direcţia în care merge până astăzi, încorporând în muzică elemente corale şi orchestrale de influenţă clasică, preclasica sau extraeuropeana.

VIDEO: THERION - SITRA AHRA - Kings of edom

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite