Bucureşti: Theodor, cel mai bun student român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai bun student român din străinătate este bucureşteanul Theodor Braşoveanu, doctorand în Fizică Teoretică la Universitatea Princeton, SUA. Cinci tineri români care studiază la universităţi de prestigiu din lume au fost premiaţi aseară, la Hotelul Marriott, de către Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS).

Drumul spre succes al bucureşteanului Theodor Braşoveanu, în vârstă de 26 de ani, absolvent al Colegiului Naţional „Tudor Vianu“, a început în 2002 când a obţinut o bursă la Universitatea Vanderbilt din Nashville, SUA. Aici a urmat cursurile Facultăţii de Fizică şi Matematică pe care a terminat-o patru ani mai târziu cu „Summa Cum Laude“. După absolvirea facultăţii, a fost admis cu bursă la doctorat la nu mai puţin de 10 universităţi de prestigiu din lume, precum Yale, Cornell, Columbia şi Princeton.

Theodor a ales-o pe cea din urmă, care i-a oferit posibilitatea să facă gratuit doctoratul în Fizică Teoretică şi o bursă anuală de aproximativ 40.000 de dolari. La opt ani de când a plecat din România, bucureşteanul a fost desemnat aseară, în cadrul primei ediţii a Galei Studenţilor Români din Străinătate, studentul anului la nivel mondial.


Le predă studenţilor de la Universitatea Princeton

Printre activităţile desfăşurate de Theodor sunt cele de cercetare, precum proiectul realizat de către Universitatea Princeton pentru acceleratorul de particule din Elveţia. De asemenea, în toţi aceşti ani a participat la mai multe experimente de fizică, la instituţii din Europa şi din SUA.
În plus, le predă fizica studenţilor de la Princeton. „Sunt un fel de asistent universitar. Pentru activitatea mea, sunt plătit cu circa 20.000 de dolari pe an. Nu intenţionez să mă întorc în România, fiindcă aici nu se investeşte suficient în Cercetare şi în Educaţie“, a spus tânărul.

Voluntar în România

Theodor nu mai ajunge în ţară decât de două ori pe an, vara şi în perioada Sărbătorilor de Crăciun. Pentru că nu poate sta degeaba nici în vacanţe, vara, când vine în România face voluntariat într-un centru de plasament din sectorul 6, predându-le copiilor limba engleză. Tot ca voluntar lucrează şi în domeniul turistic şi a organizat câteva excursii la Roşia Montană unde a invitat studenţi din străinătate.

Doljenii şi prahovenii, în top la Gală


Alţi patru studenţi au fost premiaţi aseară de LSRS. Studenţii anului din America de Nord şi din Europa sunt doi craioveni. Distincţia „Studentul Anului America de Nord“ a fost acordată Corinei Tarniţă, absolventă de facultate, masterat şi doctorat la Universitatea Harvard, iar premiul „Studentul Anului Europa“ lui Andrei Ilie, doctorand la Universitatea Oxford.


Andrei Anghel, absolvent al Universităţii Harvard, şi Roxana Anghel, absolventă a Universităţii Central Europene din Budapesta, ambii din judeţul Prahova, au câştigat cele două menţiuni ale galei.


Criteriile pentru acordarea diplomelor şi trofeelor au fost, potrivit secretarului general al LSRS, Costin Elefteriu, rezultatele de excepţie ale studenţilor, premii academice de prestigiu şi bursele de studii câştigate, lucrările de cercetare publicate şi prestigiul universităţilor.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite