Terasă de fiţe cu statut de WC public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii localului din parcul Floreasca vor să cumpere spaţiul. Primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, refuză cererea patronilor terasei, deşi a fost obligat să facă acest lucru de către judecători.

În 1999, pe locul actualei terase era un wc public subteran. Firma Euroasm 97 Exim SRL a încheiat un contract de închiriere pe cei 30 de metri pătraţi cu Administraţia Lacuri şi Parcuri aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Doi ani mai târziu, Consiliul General al Municipiului Bucureşti i-a obligat pe chiriaşi, printr-o hotărâre, să reabiliteze toaletele publice şi “pentru susţinearea financiară a activităţii de exploatare a toaletelor reabilitate, administratorii pot avea şi alte activităţi completementare”, aşa cum prevede articolul 6 al hotărârii.

“Asta însemna că poţi să-şi deschizi şi o mică afacere, un chioşc sau altceva, noi am ales să deschidem o terasă”, a declarat pentru “Adevărul de Seară” Loagar Samir, coproprietarul firmei Eurosam. A obţinut autorizaţia de construcţie de la Primăria sectorului 1 şi a ridicat, din fonduri proprii, terasa pentru care însă au continuat să plătească chirie la stat.

Hotărâre definitivă şi irevocabilă

În 2002, legea 550 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului le-a dat posibilitatea chiriaşilor să-şi cumpere propriile spaţii comerciale. “Autorităţile au scos o listă cu toate spaţiile comeriale pe care le deţineau, printre care şi terasa noastră. Normal că am vrut să o cumpăr şi să nu mai plătesc chirie pentru ea”, povestea Samir.

S-a întocmit o comisie numită prin dispoziţia primarului sectorului 1 şi au negociat vânzarea terasei pe suma de 43.000 de euro. “Eu investisem cam 80.000 de euro”, a precitzat Samir. După ce a fost încheiat procesul verbal, următorul pas ar fi fost ca primarul Andrei Chiliman să semneze contractul de vânzare-cumpărare. Lucrurile s-au oprit, însă, aici pentru că primarul a refuzat să semneze pe motiv că ar ceda domeniul public al oraşului.

Reprezentanţii terasei spun însă că legea le permite cumpărarea spaţiului, adică a terasei, nu însă şi a terenului. Însă conform legii, terenul aferent terasei le va fi concesionat. Tribunalul a dat câştig de cauză reprezentanţilor terasei, însă Chiliman refuză, în continuare, semnarea contractului.

Dincolo de disputa dintre patron şi autorităţi, rămâne bucureşteanul care nu ştie că pe uşa din dos a terasei de lux ar putea intra să se uşureze. “Poate intra oricine, o să scriu pe uşă că este wc public”, a promis, în final Samir.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite