Bucureşti: Stau la taclale până vine pensia

Zeci de pensionari din Cartierul Militari preferă să socializeze la uşa din dos a oficiului poştal decât să stea acasă şi să aştepte banii.  Pe caniculă sau pe frig, bucureştenii ajunşi la vârsta înţelepciunii îşi împărtăşesc poveşti din tinereţe, fac politică şi schimb de reţete culinare în spatele Oficiului nr. 16, din Piaţa Veteranilor.

În fiecare lună, când este ziua de pensie, „seniorii“ din Cartierul Militari merg la Oficiul Poştal nr.16, din Bdul Iuliu Maniu nr. 100, lângă Piaţa Veteranilor, ca să-şi ridice banii.

Practic, zeci de pensionari se strâng lunar la uşa din dos a oficiului ca să-şi ia puţinii bani ce li se cuvin. Acest sistem ar putea fi simplificat dacă oamenii ar alege să stea acasă şi să aştepte poştaşul sau poştăriţa, după caz. „Data trecută am aşteptat poştăriţa acasă, da luna asta am venit aici, să mai schimb o vorbă“, a spus o pensionară.

Stau ore în şir la taclale
Ion Gheorghe a venit în Piaţa Veteranilor la ora 12.00 ca să o aştepte pe poştăriţă. „Suntem din bloc şi ne cunoaştem. Ne întâlnim lună de lună, pe data de 15, sau, dacă 15 pică sâmbăta sau duminica, ne vedem cu două zile decalat“, explică Ion Gheorghe.

Un alt pensionar, prieten cu susnumitul, este nea’ Gheorghe, după cum îl cunoaşte toată lumea din bloc. „Câteodată poştăriţa vine mai târziu. Dar mie îmi place să mă plimb, e bună mişcarea. Aşa dacă stau numai în casă... Aici mai stăm şi noi de vorbă, mai stăm la aer“, explică Simion Pompei Gheorghe.

Indiferent de starea vremii, fie că este vară, fie că este iarnă, pe caniculă, pe ploaie sau pe ninsoare, oamenii vin cu conştiinciozitate lună de lună, ca să-şi ia pensia. Poşta este aproape de piaţă, iar acesta este un motiv în plus ca să nu îl mai aştepte pe poştaş acasă. „Iau banii astăzi. Dar trebuie să plătesc şi lumina, şi în Bucureşti, şi la ţară“, a spus o altă pensionară.

Îl cunosc bine pe poştaşul arondat
Oamenii aşteaptă cu nerăbdare sosirea agenţilor poştali de pe teren şi se întreabă neliniştiţi „A venit Marius?“, întreabă un bărbat. „Nu ştiu, că eu am fost prin piaţă“, îi răspunde altul. Aproape de ora prânzului, o femeie care abia a venit întreabă „O fi venit Cătălin, mamă?“. „Nu ştiu, mie mi-a zis că vine pe la 12.00. Trebuie să apară“, îi răspunde un pensionar care vinde în piaţă.

„Daniel a venit?“, întreabă un alt bărbat. „Am întrebat pe cineva şi mi-a spus că n-a venit“, adaugă acelaşi bărbat. Şi în acelaşi ritm, numele poştaşilor şi ale poştăriţelor se plimbă pe buzele pensionarilor care îi aşteaptă nerăbdători: „A venit Cristina?“, „Pe Zmaranda aţi văzut-o?“

Când încep să sosească de pe teren, rând pe rând, agenţii poştali sunt luaţi cu asalt de pensionarii care le întind cu mâini tremurânde buletinele şi cărţile de identitate. Dar aşteptarea lor nu a luat sfârşit. Mai au de stat în picioare zeci de minute până când vor semna pe cuponul de pensie, iar poştaşul le va înmâna banii.

„Poştăriţa vine şi acasă, dar eu prefer să-mi rezolv treburile. Mai fac piaţa, îmi cumpăr un pachet de ţigări, mai mă uit prin piaţă până vine poştăriţa noastră“, a spus Ion Gheorghe.

Între timp, oamenii stau de vorbă şi deapănă poveşti. O bătrânică îi povesteşte unei tinere care a venit să ia alocaţia cum producea sute de piese la fabrică pe vremea lui Ceauşescu, ajutată de elevii de liceu. O altă pensionară îi povesteşte vecinei ce fel de mâncare a gătit ultima oară pentru familia ei, iar bărbaţii discută despre politică şi despre alegerile prezidenţiale care se apropie.

După ce şi-au luat în sfârşit banii, pensionarii se îndreaptă spre piaţă. „Mă duc să plătesc lumina, să-mi iau şi ţigări. Am văzut nişte raci de-ăia care mişcă la o tarabă şi vreau să cumpăr şi eu“, a spus Ion Gheorghe. Până la orele 13.00 sau 14.00, pensionarii se împrăştie care încotro, cu pensia în buzunar gata de a fi cheltuită pe cumpărături şi facturi.