Bilanţ negru: 110 bucureşteni au murit anul trecut în accidente rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În accidentele rutiere de pe străzile Capitalei şi-au pierdut viaţa, în anul care tocmai s-a încheiat, 110 persoane, cu 30 mai puţine faţă de 2009. Cel mai grav accident al anului trecut s-a petrecut la începutul lunii decembrie când patru persoane au murit iar alte trei au fost rănite într-un accident în care a afost implicată o ambulanţă BGS.

Numărul accidentelor rutiere pe şoselele Capitalei a scăzut în 2010 comparativ cu anul precedent. Astfel, dacă în anul care abia s-a încheiat au fost 939 de accidente cu victime, în 2009 au fost  înregistrate 1.034, cu 95 mai multe.
În 2010 au fost accidentate grav 892 de persoane iar în 2009 au fost rănite grav 956 de persoane. Numărul celor care şi-au pierdut viaţa pe străzile din Bucureşti în anul 2010 este de 110 persoane iar în 2009 şi-au pierdut viaţa 140 de persoane.

Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a explicat că „această diminuare este urmarea numeroaselor campanii de prevenire a accidentelor şi a faptului că participanţii la trafic au început să conştientizeze că încălcarea regulilor de circulaţie nu aduce nimic bun, ci, mai degrabă, răniri foarte grave, decese sau amenzi, la care se adaugă, în multe cazuri, şi costurile reparaţiilor autovehiculelor implicate în accidente".


Cele mai grave accidente din 2010

Cel mai grav accident al anului trecut s-a petrecut la începutul lunii decembrie când patru persoane au murit iar alte trei au fost rănite. O ambulanţă a BGS, în care se aflau patru pacienţi care erau aduşi de la dializă împreună cu însoţitorii lor, a fost fost izbită în plin de  un autoturism BMW în care erau două persoane. Şoferiţa BMW-ului a luat greşit curba şi nu a mai putut evita coleziunea. Cei patru pacienţi au murit iar şoferul ambulanţei şi pasagerii din BMW au fost răniţi. Pacienţii morţi nu purtau centurile de siguranţă, deşi şoferii acestor maşini sunt instruiţi să le ceară tuturor acest lucru.

Un alt accident grav a avut loc la începutul lunii august când o persoană a murit şi alte cinci au fost rănite grav după ce o dubă, un camion şi cinci maşini s-au ciocnit între ele, în zona Spitalului "Sfântul Ioan" din Capitală.


90% dintre şoferii vinovaţi, bărbaţi

Pe întreg teritoriul României numărul accidentelor rutiere a scăzut în 2010 comparativ cu 2009. Astfel, au fost înregistrate 9.190 de accidente grave, cu 9,7% mai puţine faţă de 2009. Peste 2.300 de oameni au murit anul trecut în accidente de circulaţie, cu 15,9% mai puţin faţă de 2009, media fiind de şase decese pe zi în accidente rutiere în 2010.
Statisticile Poliţiei Rutiere arată faptul că şoferii au provocat anul trecut aproape 7.000 de accidente, aproximativ 76% din totalul cazurilor. Dintre şoferii care au comis accidente, peste 6.200 de şoferi sunt bărbaţi şi doar 660 de femei. Rapoartele mai arată că 693 de accidente au fost produse de minori.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite