Şi arhitectul-şef a ieşit să protesteze în faţa primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii direcţiilor din cadrul primăriei, împreună cu angajaţii lor, au ieşit azi-dimineaţă în faţa instituţiei să protesteze faţă de măsurile de austeritate luate de Guvern.

Printre ei s-a aflat chiar arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, care a declarat că a participat la grevă „din spirit de solidaritate“. „Măsurile mă afectează pentru că îmi pleacă cei mai buni oameni din Direcţie şi nu se mai fac angajări“, ne-a declarat arhitectul.

În stradă s-a aflat şi directorul Direcţiei de Transporturi, Mădălin Dumitru, care s-a plâns că prin noile reglementări nu vor mai fi plătite orele suplimentare, însă volumul de muncă se va mări.

„Această măsură este picătura care va umple paharul“, a declarat edilul.

Aproximativ 400 dintre cei 980 de angajaţi ai primăriei generale şi ai celor de sector s-au aflat astăzi în grevă, astfel încât ghişeele direcţiilor de taxe şi impozite au fost închise. „A rămas câte un om pe fiecare direcţie, acestea funcţionează în sistem de avarie.

Direcţia juridic şi-a închis activitatea, iar Biroul Unic funcţionează la jumătate din capacitate. Desigur, dacă vine un om din provincie cu o problemă, îl ajutăm, nu-l putem trimite acasă“, ne-a declarat şeful Sindicatului Funcţionarilor din Primărie, Dumitru Gherdan. 

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite