Bucureşti: Sărbători la pensiune pentru animalele de companie (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii care vor să plece din oraş pe perioada vacanţei de iarnă îşi pot lăsa prietenul necuvântător în grija celor de la pensiunile pentru animale. Aşa că pensiunile pentru animale din Capitală nu duc lipsă de clienţi în perioada Sărbătorilor de iarnă.

Proprietarii de câini au avut grijă să rezerve din timp un loc pentru prietenul lor patruped şi au vrut să se asigure că acesta are parte de cele mai bune tratamente, de Sărbători. Din această cauză, pensiunile canine sunt pline de sărbători. (GALERIE FOTO)

Condiţii de interior pentru căţei
Ofertele pensiunilor pentru animale sunt bogate, iar clienţii au de unde să aleagă. Spre exemplu, pensiunile canine oferă condiţii de interior, cu uşi şi geamuri de termopan la padocuri, gresie, faianţă, izolaţie termică încălzire prin pardoseală, spaţiu de joacă special amenajat, plimbări de două ori pe zi prin curte şi periaj, precum şi asistenţă veterinară.

„Nu mai avem locuri la pensiune. S-au ocupat toate încă de acum trei luni. Până la 10 ianuarie sunt toate ocupate“, a spus Cătălin Francovschi, proprietarul pensiunii canine „Bella“, situată în cartierul Drumul Taberei. Pensiunea „Bella“ are 12 locuri în total şi, după cum explică proprietarul, acesta este şi motivul pentru care s-au ocupat atât de repede. „Pensiunea mea are puţine locuri, dar acesta este un avantaj. Fiind puţini câini, eu mă pot ocupa mai uşor de fiecare în parte“, a adăugat Francovschi.


La pensiunea pentru câini şi pisici „Aldo“ din Capitală, locurile pentru câini sunt de asemenea ocupate. „Am plin în zilele de Crăciun şi de Revelion. Însă, de data aceasta, cei care au rezervat locurile au optat pentru perioade mai scurte de timp, între trei zile şi trei săptămâni“, a spus Alexandru Mitulescu, proprietarul pensiunii.
Şi la pensiunea canină „Apache“, situaţia este aceeaşi. „Toate locurile s-au ocupat încă de acum o lună de zile“, a spus Marian Stan, proprietarul pensiunii.

Pentru pisici mai sunt locuri libere
Pensiunea pentru câini şi pisici „Aldo“ este parţial ocupată de sărbători în ceea ce priveşte locurile pentru pisici. Tariful pentru o pisică este de 20 de lei pe zi, însă nu include hrana, aceasta fiind asigurată de stăpân. „Noi respectăm întocmai indicaţiile stăpânului. Dacă acesta doreşte, îi hrănim pisica de două sau de trei ori pe zi sau îi oferim mâncare la discreţie. Fiecare pisică este diferită şi este obişnuită cu un alt fel de mâncare“, a adăugat Alexandru Mitulescu. Felinele beneficiază de boxe individuale care sunt mobilate specific pentru a le stimula imaginaţia.

Cât costă cazarea pentru animale
Pensiunea canină „Bella“ practică următoarele tarife: de la 1-7 zile, proprietarii vor plăti pentru câinele lor 35 de lei pe zi. De la 8 la 30 zile, tariful este de 30 lei pe zi, iar pentru o perioadă de peste 31 zile, tariful ajunge la 25 de lei pe zi. La pensiunea canină şi felină „Aldo“, tariful este de 40 de lei pe zi, iar la pensiunea „Apache“, proprietarii plătesc 20 de lei pe zi pentru căţelul lor.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite