Bucureşti: Sărbătoare cu fasole,cârnaţi şi parade GALERIE FOTO
0Zeci de mii de bucureşteni au ieşit prin parcurile din Capitală şi în zona Arcului de Triumf pentru a sărbători Ziua Naţională. O parte dintre bucureşteni au ales defilarea militară, în timp ce unii au preferat să stea la cozi pentru a primi o porţie de fasole cu cârnaţi şi palincă.
CITIŢI ŞI: ROMÂNIA SĂRBĂTOREŞTE ZIUA NAŢIONALĂ
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO
Mii de bucureşteni s-au adunat încă de la primele ore în
parcurile Obor, Plumbuita, Florilor, Tei, Drumul Taberei şi Crângaşi,
aşteptând nerăbdători să sărbătorească cu un pahar de ţuică fiartă Ziua
Naţională a României. „Ne-am aşezat pe bancă aici lângă bucătari şi
aşteptăm să dăm noroc cu un pahar de ţuică şi să gustăm din fasole“, a
spus Nae, un pensionar care locuieşte în cartierul Drumul Taberei.
Cele
13.000 de porţii de fasole şi cei 725 de litri de ţuică au început să
fie împărţiţi bucureştenilor prezenţi la eveniment începând cu ora
13.00, după câteva ore de aşteptare.
La Arcul de Triumf nu s-a văzut nimic
Cine
a vrut să vadă militarii defilând pe sub Arcul de Triumf s-a trezit de
dimineaţă. Cu o oră şi jumătate înainte de paradă, care a început la
11.00, bucureştenii se aşezaseră deja lângă gardurile care delimitau
peritetrul destinat defilării.
Cei care au ajuns mai târziu
s-au înghesuit să vadă câte ceva, ori s-au urcat în copaci. Parada a
început cu 21 de salve de tun care i-au făcut pe prichindei să strige
„bomba!“. Bucureştenii care nu au prins loc în faţă au plecat fără să
vadă nimic. Nu au putut admira nici măcar elicopterele, care nu au mai
zburat din cauza ceţii. Potrivit jandarmilor, la manifestare au
participat în jur de 10.000 de persoane.
1 decembrie, Ziua Naţională a României
Ziua Naţională a României a început să fie sărbătorită la această dată după Revoluţie, din anul 1990.
La
1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat o
rezoluţiune care consfinţea unirea Transilvaniei cu România. Legea
Unirii a fost ratificată, însă, în 11 decembrie 1918 de către regele
Ferdinand I şi votată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29
decembrie 1919.
Până la venirea comuniştilor, în perioada când
România era monarhie, Ziua Naţională se sărbătorea la data de 10 mai.
La această dată, în anul 1877, se citea Declaraţia de Independenţă a
României faţă de Poartă. Tot la această dată, în 1881, Carol I a fost
încoronat rege.
În perioada comunismului, Ziua Naţională s-a
sărbătorit la 23 august, marcând întoarcerea armelor şi trecerea de
partea URSS-ului din anul 1944.